
VIDEO. Oazu Nantoi anunță că nu va candida la funcția de șef al statului
Oazu Nantoi nu va candida la funcția de președinte al Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut chiar de el, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.
・
„Scenariul cel mai eficient este atât înaintarea unui candidat comun din partea partidelor antioligarhice, cât și participarea lor într-un bloc comun la alegerile parlamentare ordinare sau anticipate, la care oricum se va ajunge după cele prezidențiale”, a declarat Nantoi.
Analistul a mai adăugat că un candidat comun poate fi indentificat fie dintre liderii partidelor politicie - Maia Sandu sau Andrei Năstase - fie o altă persoană cu suficientă notorietate. Totodată, Nantoi și-a exprimat îngrijorarea față de decizia adoptată la 8 august de PAS, PPDA și PLDM.
„Lansarea în paralel în Campania electorală a Maiei Sandu și Andrei Năstase riscă să-i deruteze pe cetățeni. Mai mult aceasta, presupune continuarea concurenței între aceste două partide. Lansez un apel către cele trei partide să revină la masa de negocieri și să identifice un candidat comun”, a conchis Nantoi.
Video de la conferința lui Nantoi, mai jos, oferit de Privesc.eu.