Turcia: Explozie la o nuntă în Gaziantep. Cel puțin 30 de morți și 94 de răniți

Turcia: Explozie la o nuntă în Gaziantep. Cel puțin 30 de morți și 94 de răniți
Foto: www.inusanews.com

Cel puțin 30 de persoane au murit, iar alte 94 au fost rănite, sâmbătă seara, într-o explozie produsă la o nuntă în Gaziantep, în sudul Turciei, aproape de frontiera siriană, transmit agențiile internaționale de presă, care citează un bilanț în creștere difuzat de biroul guvernatorului local, scrie agerpres.ro.

Agenția EFE preia totodată un comunicat al președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, care indică gruparea Stat Islamic (Daesh) ca "probabil" autor al atentatului.

„Vreau să subliniez încă o dată că nu există nicio diferență între tentativa de lovitură de stat din 15 iulie, în care am pierdut 240 de cetățeni, comisă de FETO (rețeaua predicatorului auto-exilat Gulen, pe care guvernul o denumește FETO — Organizația Teroristă Fethullah Gulen, potrivit siglei în limba turcă — n.r.), între PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan, considerat organizație teroristă de către Turcia, SUA și UE — n.r.), care numai în ultima lună a ucis 70 de membri ai forțelor de securitate (...) și atentatul din Gaziantep, probabil comis de către Daesh", arată comunicatul șefului statului turc.

Acesta asigură că astfel de provocări nu vor reuși să compromită unitatea, conviețuirea și fraternitatea din țară.

Premierul turc, Binali Yildirim, a condamnat de asemenea atentatul într-un comunicat în care cere națiunii „răbdare și tărie”, transmite EFE, iar vicepremierul Mehmet Simsek a subliniat "conviețuirea" diverselor grupuri etnice, precum turcii, kurzii și arabii, în Gaziantep, oraș situat la circa 50 de kilometri de frontiera cu Siria, lăudând răspunsul populației care s-a poziționat imediat împotriva atacului.

Formațiunea pro-kurdă Partidul democratic al poporului (HDP) a indicat într-un comunicat că mirii de la nunta care a fost ținta atentatului erau membri ai săi.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Riscă până la 10 ani de închisoare pentru corupție. Doi angajați ai ANSA Bălți ar fi eliberat certificate sanitare false

Riscă până la 10 ani de închisoare pentru corupție. Doi angajați ai ANSA Bălți ar fi eliberat certificate sanitare false

Moldova va avea acces la datele internaționale ale cetățenilor noștri legate de transferul banilor în străinătate

Moldova va avea acces la datele internaționale ale cetățenilor noștri legate de transferul banilor în străinătate

În acest an, 5.902 km de drum vor fi reabilitați. Guvernul a alocat aproape 1,5 miliarde de lei în acest scop

În acest an, 5.902 km de drum vor fi reabilitați. Guvernul a alocat aproape 1,5 miliarde de lei în acest scop

Advertoriale
McDonald's a deschis cel de-al 6-lea restaurant în Chișinău (VIDEO)

McDonald's a deschis cel de-al 6-lea restaurant în Chișinău (VIDEO)

TANDEM lansează o nouă ofertă, -17% la toate produsele din stoc

TANDEM lansează o nouă ofertă, -17% la toate produsele din stoc

Sunteți pasionați de lumea startup-urilor? Philip Morris vă provoacă să participați la Disrupt Camp!

Sunteți pasionați de lumea startup-urilor? Philip Morris vă provoacă să participați la Disrupt Camp!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldovenii cu cetățenie română nu mai riscă să-și piardă buletinul, dacă nu locuiesc pe teritoriul României
  • 2
    Salariile și beneficiile demnitarilor: Pază de stat, pașaport diplomatic, transport gratuit sau bani pentru chirie
  • 3
    Pompierii, în zona fostei uzine Alfa din sectorul Buiucani al capitalei. UPDATE: Zona a fost verificată de angajații IGSU și nu s-a confirmat informația că ar fi avut loc un incendiu
  • 4
    Se clatină fotoliul lui Andrei Spînu? Răspunsul ministrului Justiției
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.