Un moldovean a fost arestat în Italia după o cursă nebună pe o stradă pietonală aglomerată, la volanul automobil furat

Un moldovean a fost arestat în Italia după o cursă nebună pe o stradă pietonală aglomerată, la volanul automobil furat

Procurorii italieni au interogat recent moldoveanul care a circulat cu 100 km/h pe o stradă pietonală aglomerată din Savona, la volanul unui automobil furat, scrie savonanews.it.

Incidentul provocat de un moldovean în orașul Savona putea să se transforme într-un masacru, însă persoana vinovată nici nu a conștientizat acest lucru.

Este vorba de moldoveanul Vasile Vartic în vârstă de 32 de ani, care a circulat cu peste 100 km/h pe o stradă pietonală aglomerară. Acesta nu a știut ce să le spună procurorilor italieni în timpul interogatoriului. El nu a oferit detalii despre cele întâmplate și a declarat doar că „nu-mi plac aceste proceduri în fața justiției italiene”.

Procurorii au stabilit că moldoveanul circula cu o viteză foarte mare pe o stradă pietonală aglomerată din orașul Savona la bordul unui automobil furat de marca Ford Ka. Acesta s-a blocat din cauza unei borduri. Poliția a mai stabilit că el se afla în stare de ebrietate la momentul producerii incidentului.

Procurorii i-au înaintat acuzații de tentativă de omor, furt, conducerea autoturismului în stare de ebrietate și încălcarea regimului de ședere în Italia.

Martorii incidentului au declarat că acesta era asemănător tragediei din orașul francez Nice, când un tunisian a ucis cu ajutorul camionului peste 80 de persoane, care se aflau pe strada pietonală Promenade des Anglais.

Pentru a opri automobilul un operator de carusel chiar a aruncat cu un scaun în automobilul care circula cu mare viteză. Poliția a trebuit să intervină pentru a evita linșajul moldoveanului.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.