Candidații la funcția de președinte pot să-și înregistreze grupurile de inițiativă de pe 31 august

Candidații la funcția de președinte pot să-și înregistreze grupurile de inițiativă de pe 31 august

Grupurile de inițiativă vor putea depune documentele necesare pentru înregistrare la Comisia Electorală Centrală începînd cu 31 august 2016. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul şedinţei de astăzi, 23 august 2016 a Comisiei Electorale Centrale. Astfel, grupurile de inițiativă vor vor putea fi depuse în perioada 31 august 2016 - 9 septembrie 2016, pe adresa: municipiul Chişinău, str. V. Alecsandri, nr.119, biroul 202.

Astfel, zilele pentru depunerea documentelor necesare sunt:

31 august, între orele 12.00 - 16.00; 1, 2, 5 - 9 septembrie, între orele 9.00 - 17.00;3 și 4 septembrie, între orele 10.00 - 16.00.

Publicitate

Primirea documentelor, depuse de solicitanţi în vederea înregistrării în calitate de candidaţi la funcţia de Președinte al Republicii Moldova se va efectua după încheierea activității grupului de inițiativă de colectare a semnăturilor și pînă la data de 29 septembrie 2016, pe adresa: municipiul Chişinău, str. V. Alecsandri, nr.119, biroul 202, de luni pînă vineri, între orele între orele 9.00 - 16.00, și în ziua de 29 septembrie, între orele 9.00 - 17.00.

Tot astăzi, CEC a aprobat programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor de organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din data de 30 octombrie 2016.

Programul calendaristic stabilește termenul limită de constituire a circumscripțiilor electorale, a secțiilor de votare, precum și a organelor electorale ierarhic inferioare, particularitățile înregistrării grupurilor de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova, înregistrării candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova, aspectele monitorizării alegerilor și reflectării acestora în mijloacele de informare în masă, întocmirea, difuzarea și verificarea corectitudinii întocmirii listelor electorale.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal