
Rosselkhoznadzor a descoperit organisme de carantină în nectarinele moldovenești
Reprezentanții Serviciului sanitar rus au descoperit organisme de carantină într-un lot de nectarine moldovenești. În 2014, depistarea acestui dăunător al fructelor a dus la impunerea unui embargou la importul de fructe moldovenești.
・
Pe 22 august al anului curent reprezentanții departamentului Rosselkhoznadzor pentru regiunea Moscova și Tula au efectuat controlul unui lot de 5,3 tone de nectarine care provin din R. Moldova.
În lotul inspectat a fost descoperită molia orientală (Grapholitha molesta Busck.), care este considerat cel mai periculos dăunător pentru fructe.
Proprietarul produselor supuse carantinei a decis să efectueze fumegarea mărfii livrate în Federația Rusă.
Directorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor a declarat că acest caz va fi cercetat în cadrul instituției pentru a stabili dacă este vinovat inspectorul sanitar, care trebuia să efectueze un control al produsului exportat.
De remarcat că în 2014 Federația Rusă a interzis importul de fructe din Republica Moldova, după ce în trei loturi de caise au fost descoperite molii orientale.
Experții susțin că acesta era doar un pretext, iar adevăratele motive sunt de ordin politic. În principal, conducerea de la Moscova era deranjată de semnarea acordului de asociere cu UE.