The Telegraph: 25 de lucruri pe care trebuie să le știi despre Moldova

The Telegraph: 25 de lucruri pe care trebuie să le știi despre Moldova

Publicația britanică The Telegraph a întocmit o listă din 25 de lucruri pe care un cetățean străin trebuie să le știe despre țara noastră. Articolul este publicat cu prilejul aniversării a 25-a a Independenţei Republicii Moldova, transmite Agora.

1. Este cea mai puțin vizitată țară din EuropaDacă planificați să veniți în Moldova în vacanță, nu veți găsi mulți alți turiști aici: doar 94000 de cetățeni străini au intrat în țară anul trecut, ceea ce o face cea mai puțin vizitată țară din Europa. La nivel global doar Bangladesh și Guineea sunt destinații mai puțin populare.2. Aici se regăsește unul dintre cele mai vestite beciuri din lumePotrivit cărții recordurilor Guinness, beciul Mileștii Mici este cel mai mare din lume, cu aproape două milioane de sticle cu vin în pivnițele sale întunecate. Dacă vă interesează, cele mai valoroase vinuri de colecție se vând cu 480 de euro sticla.3. Vinurile moldovenești sunt interzise în Rusia În mod tradițional cea mai mare piață de export a Republicii Moldova a fost Rusia, unde se exporta până la 90 la sută din tot vinul produs în țară. Cu toate acestea, în urma unei dispute diplomatice, în 2006, Rusia a impus un embargou asupra produselor moldovenești și georgiene, o decizie devastatoare pentru economiile acestor țări. Cu toate acestea, Moldova rămâne a 22-a cea mai mare națiune producătoare de vin de pe Pământ.4. Aici se află mănăstiri minunateCel mai important (și, probabil, cel mai frumos) sit istoric din Moldova, Orheiul Vechi este un complex monahal ce se extinde în aer liber și datează de peste 2000 de ani.5. Țara a trăit aproape trei ani fără președinteÎn 2012, după aproape trei ani de impas politic, Moldova a reușit să aleagă pe un judecător, Nicolae Timofti, în calitate de președinte. Asta după ce 917 zile, țara nu a avut un lider. Timofti încă este șeful statului.6. Majoritatea moldovenilor sunt bi-, sau trilingviMoldovenii vorbesc atât română, cât și rusă, iar unii mai știu și găgăuză.7. În Moldova se vorbește o limbă pe cale de disparițieLimba găgăuză este în pericol de dispariție. Vorbită în Regiunea Autonomă Găgăuză, această limbă turcică este clasificată ca fiind pusă în pericol de dispariție de UNESCO.8. Este o țară săracăMoldova are o caracteristică dubioasă de a fi cea mai săracă țară din Europa, cu un PIB pe cap de locuitor de doar 1843 de dolari, potrivit Băncii Mondiale. Merită să o comparăm cu cel mai sărac membru al Uniunii Europene, Bulgaria, care are un PIB de 6,819 de dolari.9. Aici au fost construite cele mai dubioase atracții turisticeÎn pofida faptului că sunt înconjurași de sărăcie, locuitorii bogați din orașul Soroca își etalează bogățiile lor prin construirea de case flamboiante, ce nu sunt altceva decât replicile unor construcții arhitecturale cunoscute precum Bazilica Sfântului Petru sau teatrul Balșoi. În consecință, orașul, poreclit Valea Rromilor, a devenit un fel de atracție turistică, iar oameni vin aici pentru a admira arhitectura bizară.10. Capitala a fost distrusă în 1940După ce a fost invadat de Armata Roșie în iunie 1940, Chișinăul a suferit de pe urma unui cutremur imens în luna octombrie, care a avut 7,3 grade pe scara Richter și a distrus o mare parte din oraș. În anul următor când a ajuns Luftwaffe aici, a bombardat ceea ce a mai rămas din oraș.11. Are un teritoriu separatistRegiunea cunoscută sub denumirea Transnistria și-a declarat independența față de Republica Moldova în 1990. În prezent, regiunea, își are propria monedă și control la frontieră, nu este recunoscută oficial de către ONU.12. Este a doua cea mai consumatoare țară de alcoolPotrivit Organizației Mondiale a Sănătății, doar Belarusul întrebuințează mai mult alcool decât Moldova. Fiecare locuitor de peste 15 ani bea în mediu 16,8 litri de alcool pe an. 13. Nu are ieșire la mareNu are ieșire la mare, cel puțin tehnic. În încercarea de a obține acces la Marea Neagră, Moldova a făcut, un schimb teritorial cu Ucraina în 2005, în urma căruia i s-a oferit un acces de 600 m spre malul fluviului Dunărea, care se varsă în Marea Neagră.14. Aici sunt plajeDeși nu are acces la mare, Moldova aduce nisip pentru amenaja malurile lacurilor din Chișinău. Deși sunt plaje artificiale și se află într-un oraș, dacă închizi ochii ai putea să-ți imaginezi că ești aproape de coasta mării.15. Este un paradis pentru ornitologiMoldova este casa unui număr impresionant de păsări. Aici sosesc circa 300 de specii diferite se păsări. Unele locuiesc aici tot anul, unele vin să se înmulțească, unele trec pur și simplu spre zonele cu clima mai caldă, iar altele fug aici de iernile aspre de nord.16. Animalul național este zimbruAceste bovine sunt acum pe cale de dispariție, dar au fost imortalizați pe steagul Moldovei, pe care observăm capul unui bour montat pe un scut. Stadionul Zimbru, principalul stadion de fotbal din țară, poartă numele acestui animal.17. A debutat la Eurovizion în 2005Acest an și rămâne cel mai reușit pentru Moldova, când formația Zdob și Zdub a obținut locul șase.18. Este foarte ieftinăUn bilet de troleibuz în Chișinău costă doar doi lei (7 penși), iar un abonament lunar 7 lire sterline.19. Mâncarea națională este MămăligaOmniprezentă pe mesele moldovenești, Mămăliga este un fel de terci gătit din făină de porumb galben și este considerată mâncarea națională a țării. Este în mod tradițional servită ca adaos la tocănițe și preparate din carne, și este de obicei garnisită cu branză de vaci, smântână sau șorici.20. Are o sărbătoare națională a vinuluiDe fapt, evenimentul durează două zile. De 3-4 octombrie, producătorii de vin își deschid casele și viile pentru vizitatori. Degustările de vin sunt ieftine și chiar se organizează un autobuz gratuit pentru a face naveta între fabrici de vin.21. Istoria sa ne aruncă la peste un milion de ani în urmăMai multe obiecte antice care datează cu peste 1,2 milioane de ani au fost găsite în unele situri arheologice din Moldova. Relicte din piatră au fost atribuite la paleolitic, iar artefacte la neolitic, printre acestea se numără bijuterii, arme și ustensile de gătit.22. Oamenilor le place să cânte și să dansezeCa și în cazul limbilor, muzica moldovenească este în mare măsură influențată de România. Miorița, o baladă tradițională românească despre oi, este atât de îndrăgită, încât primele două versuri au fost tipărite pe bancnote.23. Ei sunt puterniciNicolae Bîrliba este de nouă ori campion mondial la haltere. În 2011 când avea 49 de ani, el a ridicat o halteră de 16 kg de 2575 de ori.24. Când intri în casă trebuie să te descalțiAtunci când intri în casa cuiva, se consideră nepoliticos să nu te descalți. Lăsați pantofii la ușă. Această regulă a casei se aplică în majoritatea țărilor din fosta URSS, din motive de igienă. Oaspeților aproape întotdeauna li se propun ciupici.25. Iubesc să sărbătorească CrăciunulRepublica Moldova sărbătorește Crăciunul din 24 decembrie până la 26, spre deosebire de vecinii săi ruși-ortodocși (evenimentul principal este în ianuarie). Pregătirile tradițional încep în noiembrie, cu coacerea colacilor și sacrificarea porcilor, și se încheie cu trei zile de ospăț, petreceri și cadouri. Rusescul Moș Gerilă a fost interzis după ce Moldova a obținut independența: în aceste zile, cadourile pentru copii sunt aduse de Moș Crăciun, acesta seamănă cu Santa Claus al nostru.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.