Comuniștii vor modificarea Constituției pentru ca deciziile CC să nu fie executate imediat

Comuniștii vor modificarea Constituției pentru ca deciziile CC să nu fie executate imediat

Comuniștii vor să modifice legea pentru a „bloca” activitatea Curții COnstituționale, și anume orice decizie a Curții COnstituționale poate fi executată doar cu votul Parlamentului. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru site-ul tribuna.md

„Iacă după acest 4 martie, noi am analizat cum 4 membri ai CC și-au permis să violeze Constituția și nimeni nu-i poate opri în această țară. Am ajuns la concluzia că trebui de modificat în acest sens Constituția. De exemplu, CC la solicitarea cuiva (după regulament, care au dreptul să solicite modificări), după ce CC ia respectiva decizie respectivă, această decizie poate fi preluată spre executare numai după ce este votată de către Parlament cu majoritate constituțională”, a explicat Voronin.

Potrivit acestuia, nu ar trebui „4 oameni, dar 68 oameni, adică Parlamentul să confirme legitimitatea acelei hotărîri”.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal