Doi piloți americani, reținuți după ce ar fi încercat să decoleze în stare de ebrietate

Doi piloți americani, reținuți după ce ar fi încercat să decoleze în stare de ebrietate


Doi piloţi ai companiei americane United Airlines, bănuiţi că se aflau în stare de ebrietate, au fost reţinuţi sâmbătă pe aeroportul din Glasgow, Scoţia, înainte de decolarea spre New York, a anunţat duminică poliţia scoţiană, citată de Antena3.

Cei doi bărbaţi, în vârstă de 35, respectiv 45 de ani, urmau să piloteze cursa spre Newark, cu 141 de pasageri la bord.

Potrivit unui purtător de cuvânt al United Airlines, cei doi piloţi 'au fost suspendaţi din funcţii'.

Poliţia scoţiană a precizat că ei vor compărea luni în faţa tribunalului din Paisley, în apropierea aeroportului din Glasgow.

Zborul de sâmbătă, prevăzut la ora locală 09.00 (08.00 GMT), a decolat cu întârziere, în cursul serii, cu alţi doi piloţi.

Într-un incident similar petrecut în luna iulie tot pe aeroportul din Glasgow, doi piloţi ai companiei canadiene Air Transat, aflaţi, se pare, în stare de ebrietate, au fost reţinuţi cu puţin timp înainte de decolarea spre Toronto (Canada).

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Directorul Î.S „Poșta Moldovei” și-a dat demisia: „Tot ceea ce am realizat – am făcut împreună, cu voi și pentru voi”

Directorul Î.S „Poșta Moldovei” și-a dat demisia: „Tot ceea ce am realizat – am făcut împreună, cu voi și pentru voi”

Mandatele a cinci deputați au fost validate de Curtea Constituțională

Mandatele a cinci deputați au fost validate de Curtea Constituțională

Amânată din nou. Când va avea loc Adunarea Generală a Judecătorilor

Amânată din nou. Când va avea loc Adunarea Generală a Judecătorilor

Advertoriale
Încă patru zile pentru a vă înscrie marca comercială în concursul brandurilor Notorium Trademark Awards

Încă patru zile pentru a vă înscrie marca comercială în concursul brandurilor Notorium Trademark Awards

Dacă e sfârșit de septembrie, să fie Bostaniada! Festivalului Etno Gastronomic revine cu o ediție aniversară. Vezi detalii

Dacă e sfârșit de septembrie, să fie Bostaniada! Festivalului Etno Gastronomic revine cu o ediție aniversară. Vezi detalii

Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Scandal într-un troleibuz din capitală: Un tânăr a fost dat afară după ce a refuzat să-și pună masca de protecție (VIDEO)
  • 2
    Veaceslav Platon a depus o plângere pe numele Maiei Sandu la Consiliul pentru Combaterea Discriminării din România. Acesta spune că i s-ar fi încălcat dreptul la demnitate (DOC)
  • 3
    Atacatorul de la Universitatea din Perm, ucis de polițiști, după ce a opus rezistență
  • 4
    Fostul deputat PDM Vladimir Andronachi a fost pus sub învinuire în dosarul „furtului miliardului”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.