„Chestiile acestea sînt inventate de către jurnaliști. Nu știu, nu cred eu că e cazul ca partidele de la noi să fie transmise prin moștenire membrilor familiei - asta eu conceptual vorbesc. Oleg e pregătit, are două studii superioare, inclusiv Academia Administrării de Stat pe lîngă Președintele Federației Ruse - e unicul care a absolvit o astfel de Academie. Are capacitățile respective, dar cred că în situația dată nu e cazul ca prin moștenire să-i fie transmis partidul”, a declarat Voronin.
Fostul președinte și-a lăudat feciorul, menționând că se descurcă bine în politică, uneori mai bine și ca el.
„Dacă ești implicat într-o activitate, din anumite motive și circumstanțe, uneori mai pierzi cîte un moment, respectiv cîte o dată vede lucruri mai interesante decît eu. Așa că e decizia exclusiv a lui”, a adăugat acesta.
Vladimir Voronin a fost președinte al țării în perioada 2001-2009. Numele lui Oleg Voronin era legat în acea perioadă drept de mai multe investigații jurnalistice, și era acuzat de opoziție că „ar fi subjugat economia”.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.