
VIDEO. Filip, Candu și Timofti, apărați de bodyguarzi cu umbrele anti-glonț și serviete blindate
Conducerea Republicii Moldova a depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt și la busturile scriitorilor de pe Aleea Clasicilor cu ocazia sărbătorii „Limba noastră cea română”. Unii oficiali au fost protejați de către bodyguarzi care aveau cu ei mijloace speciale de protecție.
・
Premierul Pavel Filip, Președintele Parlamentului Andrian Candu și Președintele țării Nicolae Timofti au fost apărați de cel puțin 10 bodyguarzi la depunerea de flori în parcul central al Chișinăului. Cel puțin două persoane din paza de corp aveau umbrele antiglonț, iar altele două serviete blindate. Bodyguarzii se poziționau în locuri strategice pentru a interveni și a apăra un eventual atac asupra funcționarilor de stat.
De remarcat că la acel moment cerul era senin, totuși bodyguarzii aveau umbrelele pregătite de a fi deschise în orice moment.
Niciunul din cei trei oficiali nu a oferit vreo declarație pentru presă.
Anterior astfel de mijloace de protecție au fost observate când prim-vicepreședintelui PD Vlad Plahotniuc a vorbit în fața mulțimii adunate în scuarul Teatrului de Operă și Balet, pe 14 ianuarie 2016.
https://agora.md/videoframe/1906/620