Întâlnire de grad zero între președintele Rusiei și omologul turc. Ce au decis cei doi lideri

Întâlnire de grad zero între președintele Rusiei și omologul turc. Ce au decis cei doi lideri
Foto: agerpres

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan s-au pronunţat sâmbătă în favoarea unor noi măsuri care "să facă să avanseze" relaţiile ruso-turce, după reconcilierea neaşteptată din iunie care a urmat unei perioade de câteva luni de criză diplomatică, informează AFP.

„Ne rămâne mult de făcut pentru a restabili pe deplin cooperarea în toate domeniile. Şi vom vorbi despre asta astăzi", a declarat Putin cu prilejul unei întâlniri bilaterale cu Erdogan de la Hangzhou, care a avut loc în ajunul deschiderii summitului G20.

„Turcia traversează o perioadă dificilă, luptă împotriva terorismului şi se confruntă cu grave crime teroriste", a adăugat el.

Dar „sunt sigur că (...) atunci când veţi normaliza pe deplin situaţia în ţară, vom putea să mergem înainte pe drumul cooperării noastre", a subliniat preşedintele rus.

La rândul lui, Erdogan a estimat că cei doi lideri ar trebui să ia "anumite măsuri" pentru "a merge înainte" în cooperarea energetică între Moscova şi Ankara pe care s-au pus de acord să o resusciteze în luna august, readucând pe agendă proiectul gazoductului Turkish Stream, îngheţat în timpul crizei diplomatice.

Este cea de a doua întâlnire între Vladmir Putin şi Recep Tayyip Erdogan în mai puţin de o lună, după reconcilierea neaşteptată care a avut loc în iunie după ce liderul turc a prezentat scuze pentru distrugerea, în decembrie, a unui bombardier rus de către armata turcă la graniţa cu Siria, incident care a provocat o gravă criză diplomatică între Moscova şi Ankara.

La începutul lui august, Erdogan s-a deplasat la Sankt Petersburg pentru a se întâlni cu Putin, la trei săptămâni după puciul eşuat din Turcia, care a fost urmat de epurări fără precedent, pe care Moscova s-a ferit însă să le critice.

Cu prilejul acestei vizite, cele două părţi au promis să facă tot posibilul pentru a readuce relaţiile la nivelul de dinainte de criza diplomatică, Erdogan dând asigurări că proiectul Turkish Stream va fi realizat "cât de curând posibil".

Rusia, care i-a impus Ankarei sancţiuni dure în sectorul turistic după doborârea avionului său de luptă, a autorizat reluarea vânzării de pachete turistice în Turcia.

Vineri, Rusia a reluat şi zborurile charter spre Turcia, interzise din noiembrie ca represalii împotriva Ankarei.

Sursă: Agerpres

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Asasinatul care a schimbat România anilor 1920: Între legitimă apărare și eroare judiciară

Asasinatul care a schimbat România anilor 1920: Între legitimă apărare și eroare judiciară

498 de cazuri de COVID-19, în ultimele 24 de ore. 32 de decese, raportate pentru ziua de astăzi

498 de cazuri de COVID-19, în ultimele 24 de ore. 32 de decese, raportate pentru ziua de astăzi

Municipiul Chișinău s-a înfrățit cu municipiul Suceava

Municipiul Chișinău s-a înfrățit cu municipiul Suceava

Advertoriale
Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Noua variantă de coronavirus a primit numele de OMICRON. Mai multe țări introduc restricții de călătorie spre Africa de Sud și țările din regiune
  • 2
    Gazprom, îngrijorat de întârzierea achitării facturilor: „Acest fapt semnalează probleme sistemice în sectorul energetic al R. Moldova”
  • 3
    Ploaie slabă și cer noros: cum va fi vremea în weekend
  • 4
    OMS: Toate persoanele nevaccinate „trebuie căutate şi convinse să se imunizeze”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.