Dosarul dublului omor din Rîşcani, trimis de procurori în judecată

Dosarul dublului omor din Rîşcani, trimis de procurori în judecată

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală de învinuire a doi locuitori ai raionului Rîşcani de comiterea unui dublu omor, jafului în proporţii deosebit de mari şi favorizarea infracţiunii excepţional de grave. 

Potrivit celor constatate, crimele au avut loc pe 19 iunie 2016 pe teritoriul brigăzii de tractoare din satul Nihoreni, raionul Rîşcani. Fiind în stare de ebiretate şi în urma unui conflict iscat, unul dintre inculpaţi le-a aplicat victimelor, în vîrstă de 28 şi 29 de ani, multiple lovituri de ciocan pînă i-a lăsat fără suflare.

În continuare, acesta le-a sustras telefoanele mobile, bijuteriile din aur, precum şi automobilul de model BMW X5, iar pentru a ascunde urmele crimei şi a-i induce pe oamenii legii în eroare, a transportat cadavrele într-o fîşie forestieră din preajma aceleiaşi localităţi, după care şi-a continuat drumul spre raionul Comrat, unde a ascuns automobilul victimelor. Cel de-al doilea inculpat este acuzat de procurori de favorizarea la comiterea infracţiunii, prin ascunderea urmelor crimei excepţional de grave.

Aceştia au fost reţinuţi peste patru zile de la comiterea dublului omor, iar automobilul a fost restituit succesorilor părţilor vătămate. Din momentul comiterii crimei şi pînă în prezent, inculpaţii se află în arest, iar dacă vor fi recunoscuţi culpabili, aceştia riscă ani grei de închisoare.

De notat că, în prezent, urmărirea penală în privinţa celor doi angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie din raionul Rîşcani, care nu au întreprins măsurile necesare pentru descoperirea operativă a infracţiunilor şi identificarea rapidă a făptuitorilor se află la etapa de finalizare, urmînd ca în scurt timp, Procuratura Anticorupţie să-i trimită în judecată sub acuzaţia de abuz în serviciu.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Recomandările din avizul Comisiei de la Veneția din decembrie 2021 vor fi implementate în legea cu privire la procuratură, susține ministrul justiției

Recomandările din avizul Comisiei de la Veneția din decembrie 2021 vor fi implementate în legea cu privire la procuratură, susține ministrul justiției

Record negativ absolut: Ministerul Sănătății anunță 5.318 de cazuri noi de infectări cu COVID-19. Alte 24 de persoane au pierdut lupta cu boala

Record negativ absolut: Ministerul Sănătății anunță 5.318 de cazuri noi de infectări cu COVID-19. Alte 24 de persoane au pierdut lupta cu boala

Pompierii, în zona fostei uzine Alfa din sectorul Buiucani al capitalei. UPDATE: Zona a fost verificată de angajații IGSU și nu s-a confirmat informația că ar fi avut loc un incendiu

Pompierii, în zona fostei uzine Alfa din sectorul Buiucani al capitalei. UPDATE: Zona a fost verificată de angajații IGSU și nu s-a confirmat informația că ar fi avut loc un incendiu

Advertoriale
Testarea pentru Covid-19 e mai accesibilă cu TESTRAPID.MD

Testarea pentru Covid-19 e mai accesibilă cu TESTRAPID.MD

Câștigătoarea tombolei IuteCredit s-a ales cu un premiu în valoare de 100 000 lei (VIDEO)

Câștigătoarea tombolei IuteCredit s-a ales cu un premiu în valoare de 100 000 lei (VIDEO)

Aveți nevoie de un credit? Acum puteți solicita un împrumut de până la 300.000 de lei fără gaj de la FinComBank

Aveți nevoie de un credit? Acum puteți solicita un împrumut de până la 300.000 de lei fără gaj de la FinComBank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Vicepremierul Spînu: Există riscul de sistare a livrărilor de gaz, dacă nu se va face auditul datoriei „Moldovagaz”
  • 2
    Modificări în Protocolul Clinic Național pentru tratarea COVID-19: Carantină redusă de la 14 zile la 10 zile, noi criterii de revenire la muncă și mai multe remedii antivirale incluse
  • 3
    Meta, compania mamă a rețelei sociale Facebook, anunță că a construit cel mai rapid supercomputer din lume. Când va intra în funcțiune
  • 4
    Plătesc mai mult, dar consumă mai puțin. Factura pentru căldură la Parlament, ANRE și Curtea de Conturi sau cât costă încălzirea instituțiilor (INFOGRAFIC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.