
Rada din Ucraina a stabilit regulile de utilizare a internetului în închisori
Deținuții din penitenciarele ucrainene vor avea dreptul să utilizeze internetul în anumite condiții, dar va fi restricționat accesul la rețelele sociale și site-urile pornografice, scrie lb.ua.
・
Parlamentul ucrainean a aprobat un proiect de lege care stabilește regulile de utilizare a internetului în închisori.
Astfel, potrivit documentului accesul la internet este permis doar sub supravegherea administrației închisorii. Deținutul are dreptul să utilizeze e-mailul, dar administrația trebuie să aibă acces la el.
Urmează să fie stabilită lista site-urilor care vor putea fi vizitate de către deținuți, însă va si interzis accesul la site-urile pornografice și rețelele sociale.
Accesul la internet va fi oferit doar în afara orelor de muncă, iar achitarea serviciilor va fi din contul deținuților sau a persoanelor terțe.
Acest proiect de lege mai scoate restricțiile în privința sumelor care pot fi cheltuite de deținuți pentru a cumpăra produse alimentare, haine, încălțăminte și produse de primă necesitate. De asemenea, pot fi utilizați banii câștigați în cadrul penitenciarului, prin transfer, pensii sau alte venituri.
Rada a mai adoptat și alte legi care au ca scop umanizarea condițiilor de detenție în închisorile din Ucraina.