Dosarul Primăria a ajuns în instanță. Funcționarii implicați riscă 15 ani de închisoare

Dosarul Primăria a ajuns în instanță. Funcționarii implicați riscă 15 ani de închisoare
Foto: Agora.md/Dinu Matei Tănase

Procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA au finalizat urmărirea penală în dosarul care vizează implicarea mai multor funcţionari ai Primăriei municipiului Chişinău în acte de corupţie, trafic de influenţă, depăşirea atribuţiilor de serviciu şi fals în acte publice. 

Cauza a fost transmisă astăzi magistraţilor, iar pe banca acuzaţilor urmează să ajungă şapte persoane, printre care viceprimarul Capitalei, şeful-adjunct al Direcţiei arhitectură şi urbanism, vice-pretorul sectorului Botanica, angajaţi ai Inspecţiei de stat în construcţii şi reprezentanţii unor agenţi economici.

Potrivit rechizitoriului, funcţionarii Primăriei, prin înţelegere prealabilă cu intermediarii, ar fi admis diverse abuzuri, contra unor sume de bani, pentru prestarea diferitor servicii precum urgentarea perfectării unor acte pentru recepţia finală a imobilelor; urgentarea eliberării actelor pentru schimbarea statutului zonelor terenurilor; perfectarea actelor în vederea privatizării spaţiilor nelocative etc. Astfel, una dintre cele mai mari sume, estorcate de unii funcţionari ai Primăriei şi transmise de beneficiarii proiectelor de construcţie, este de 12 000 de euro.

În cadrul documentării cazului, procurorii anticorupţie şi CNA au desfăşurat multiple percheziţii şi audieri, pentru fortificarea probatoriului, colectînd inclusiv probe video şi audio, fapt ce demonstrează părtinitatea învinuiţilor la acţiunile de corupţie imputate. Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele menţionate riscă pedepse cu închisoarea de pînă la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii, precum şi amenzi penale.

De asemenea, procurorii au disjuns într-o procedură separată urmărirea penală în privinţa inculpaţilor pe fapte legate de îmbogăţire ilicită. În prezent investigaţiile pe acestă cauză sunt în derulare.

Amintim că, dosarul Primăriei a fost pornit pe 25 martie 2016, pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu şi fals în acte publice, ulterior fiind conexate alte nouă cauze penale, care au vizat fapte de corupere pasivă, activă şi trafic de influenţă.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Liderul chinez recunoaște că politica zero COVID a provocat proteste și sugerează relaxarea regulilor, potrivit unui oficial UE

Liderul chinez recunoaște că politica zero COVID a provocat proteste și sugerează relaxarea regulilor, potrivit unui oficial UE

UE convine asupra unui plafon de 60 dolari/baril pentru petrolul rusesc

UE convine asupra unui plafon de 60 dolari/baril pentru petrolul rusesc

11 mii de familii din R. Moldova folosesc electricitatea pentru încălzirea locuințelor. Compensațiile acestora vor fi calculate în baza unui plafon majorat

11 mii de familii din R. Moldova folosesc electricitatea pentru încălzirea locuințelor. Compensațiile acestora vor fi calculate în baza unui plafon majorat

Advertoriale
Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
    DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
Cele mai populare
  • 1
    Cum au fost calculate gradele de vulnerabilitate energetică? S-au urmat trei pași
  • 2
    Cum se aplică compensațiile pentru cei cu consum „zero” sau foarte mic de energie în anul trecut. Spătari: Căutăm soluția
  • 3
    Prețul primei de asigurare medicală în formă fixă ar putea crește de trei ori. Cine poate beneficia de reduceri și cât vor achita salariații
  • 4
    Deputatul Dan Perciun și ministrul Marcel Spatari, despre compensațiile la energie: Bugetul e de 5 miliarde, iar înregistrările numără 700 mii de familii (LIVE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.