VIDEO. Emisiunea „Principii și Valori” (PV): „Epopeea lui Ilan”

VIDEO. Emisiunea „Principii și Valori” (PV): „Epopeea lui Ilan”

Suntem în campanie, și mai avem un pic. Vedem că spiridușii democrați și liberali au reușit să strângă semnăturile necesare pentru înregistrarea balaurilor - Marian Lupu și Mihai Ghimpu. A mai reușit pe parcurs Iurie Leancă (celui care am reușit să-i punem poza pe colaj) și Andrei Năstase, cel care a depus recent la CEC semnăturile. Adică acum câteva minute. Dar, cum asta nu este tema emisiunii de astăzi, o să-i lăsăm un pic pe candidați.

Orheenilor le place poezia. Asta s-a văzut la fiecare protest cu babele fidele. Au rostit una în română, apoi una în rusă, apoi în engleză și apoi iarăși în română, cu accente dumnezeiești.

Un singur lucru ignoră însă orheenii - că primarul lor este penal și are grave probleme cu legea. Iar, dacă tot sunt receptivi la poezie, următorul segment al emisiunii va fi în totalitate în versuri. Deci, bine ați venit la cenaclul „Miliardul”.

Mai sus un pic, la video atașat, dăm play.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
A venit iarna! Unde au căzut primii fulgi de nea în acest an

A venit iarna! Unde au căzut primii fulgi de nea în acest an

Federația Rusă ar fi aprobat candidatura noului ambasador al R. Moldova la Moscova

Federația Rusă ar fi aprobat candidatura noului ambasador al R. Moldova la Moscova

Șor spune că un membru CEC face presiune asupra Comisiei pentru a o scoate pe Tauber din cursa electorală de la Bălți

Șor spune că un membru CEC face presiune asupra Comisiei pentru a o scoate pe Tauber din cursa electorală de la Bălți

Advertoriale
 Societatea civilă din Moldova - mai puternică în urma unui proiect de susținere din partea UE. Cum cetățenii au devenit mai activi în comunitățile lor (VIDEO)

Societatea civilă din Moldova - mai puternică în urma unui proiect de susținere din partea UE. Cum cetățenii au devenit mai activi în comunitățile lor (VIDEO)

Ce este Low Code și cum acesta va influența platformele de dezvoltare în IT

Ce este Low Code și cum acesta va influența platformele de dezvoltare în IT

Educația Financiară a celor mici a ajuns la resurse: de care avem nevoie și cum le calculam? (VIDEO)

Educația Financiară a celor mici a ajuns la resurse: de care avem nevoie și cum le calculam? (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Dodon îl cheamă în instanță pe Slusari. Ex-vicepreședintele Parlamentului: „Voi veni cu culiocul” (DOC)
  • 2
    Primele țări din Europa care anunță amenzi pentru cei care refuză vaccinul obligatoriu. În Austria, amenda poate ajunge la 7.200 euro
  • 3
    Italia: Mafioții din gruparea 'Ndrangheta puneau delfini morți la uși, pentru intimidare. Mărturii cumplite în procesul secolului
  • 4
    Fermele de criptovalută din Transnistria. Care sunt interesele ascunse și ce riscuri există pentru Republica Moldova
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.