Ion Cebanu: Rușine când toată viața ești democrat și te unești cu socialiștii

Ion Cebanu: Rușine când toată viața ești democrat și te unești cu socialiștii

Liderul liberalilor din CMC, Ion Cebanu a venit cu reproșuri în adresa socialiștilor, popular-europenilor și consilierului PLDM, Ion Culai pentru votul de astăzi. Totodată, acesta a menționat că și în rândurile consilierilor socialiști există disensiuni. 

„Am urmărit un show pentru care s-a lucrat un an de zile, împreună cu socialiștii, PPE-iștii și ceilalți. Câțiva dintre liderii acestora au enunțat niște lucruri. Noi i-am lăsat în pace să-și vadă lumea cât costă”, a declarat acesta.

Totodată, potrivit lui, s-au adunat deja peste 1000 de subiecte pe agenda consiliului municipal, care trebuiesc discutate.

Publicitate

„Nu are temei juridic. Nu are nici o logică. Nu se combină cu interesul public și al cetățenilor. Noi am spus din start că nu o să participăm la aceste show-uri de prost-gust”, a adăugat acesta, care a menționat că atunci când au început mandatul erau 600 de proiecte, iar numărul acestora s-a dublat.

Amintim că astăzi Doar 32 de Consilieri municipali au votat pentru inițierea referendumului de demitere a lui Dorin Chirtoacă. Astfel, de la ședință au lipsit consilierii liberali, în număr de 17 persoane dar și reprezentantul PLDM, Ghenadie Dumanschi și reprezentantul PD, Liviu Oboroc.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal