CC a decis: Angajatul nu e obligat să dea explicații când este cercetat disciplinar

CC a decis: Angajatul nu e obligat să dea explicații când este cercetat disciplinar
Foto: Agora.md

Curtea Constituțională a R. Moldova a declarat că salariatul nu este obligat să dea explicații în cadrul procedurii disciplinare, fiindcă aceasta încalcă Constituția, transmite CCM.

Curtea a reținut că aceste prevederi afectează în mod clar dreptul angajatului la tăcere. Prin urmare, Curtea a considerat necesar să reitereze că dreptul la tăcere implică dreptul persoanei de a nu fi silită să mărturisească împotriva sa sau să-și recunoască vinovăția.

Decizia Curții vine după plângerea unui fost șef adjunct al Secției achiziții al Inspectoratului General de Poliție. Acesta susține că a fost concediat datorită unor prevederi legale care încalcă Constituția și anume dreptul lui de a nu mărturisi împotriva sa, într-o anchetă de serviciu defectuoasă.

Concedierea șefului adjunct al Secției achiziții a IGP a survenit după ce acesta a fost învinuit într-un dosar penal, pentru faptul că a alimentat la benzinărie mașina cu cardul de serviciu, dar și pentru că a folosit acasă laptopul de serviciu. 

Nemulțumirea reclamantului se datorează și faptului că deși el a fost scos de sub urmărire penală, deja nu poate să revină la muncă pentru că a fost concediat. - Asta chiar dacă legea spune că acesta trebuie repus în drepturi.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
R. Moldova a semnat al doilea protocol adițional la Convenția Consiliului Europei privind criminalitatea informatică

R. Moldova a semnat al doilea protocol adițional la Convenția Consiliului Europei privind criminalitatea informatică

Peste 300 de tineri au depus jurământul militar

Peste 300 de tineri au depus jurământul militar

Digitalizarea învățământului profesional tehnic: 57 de instituții au primit tehnică de calcul

Digitalizarea învățământului profesional tehnic: 57 de instituții au primit tehnică de calcul

Advertoriale
Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
    DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
Cele mai populare
  • 1
    Cum au fost calculate gradele de vulnerabilitate energetică? S-au urmat trei pași
  • 2
    Arena Chișinău se deschide. Okean Elzy a anunțat că va participa la inaugurare
  • 3
    Dacă săptămâna viitoare s-ar organiza alegeri prezidențiale, Maia Sandu ar obține încă un mandat
  • 4
    Bolea, nedumerit de ce se stinge lumina în Moldova când e bombardată Ucraina. Gavrilița: Toată energia din România vine pin Ucraina și Transnistria (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.