Prețul semnăturilor. În susținerea lui Lupu s-au cheltuit 90.000 de lei, iar pentru Ghimpu - nici un ban

Prețul semnăturilor. În susținerea lui Lupu s-au cheltuit 90.000 de lei, iar pentru Ghimpu - nici un ban

PD a cheltuit pentru semnături de două ori mai mult decât se așteptau cei de la Promo-LEX, iar PL - nici un leu. Asociația Promo-LEX a prezentat al doilea raport al Misiunii de Observare a Alegerilor Președintelui Republicii Moldova. Printre datele enunțate, șeful misiunii, Pavel Postică, a anunțat estimările Promo-LEX cu privire la cheltuielile grupurilor de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în favoarea candidaților PD, PPEM, PL și PPDA.

Astfel, PD a declarat cheltuieli de 90.000 de lei pentru campania de colectare a semnăturilor. Potrivit estimărilor Promolex ei trebuiau să cheltuiască puțin peste 40.000, însă în raportul democraților scrie că doar transportul i-a costat puțin peste 87.000 de lei.

Între timp, alte trei grupuri de inițiativă sunt la polul opus, declarând mai puțin decât arată estimările Promolex. PPEM, potrivit estimărilor Promolex, trebuiau să declare cheltuieli de peste 28.000 de lei, dar au declarat cheltuieli de doar 3.409 lei.

Grupul de inițiativă din partea PL trebuia să declare cel puțin cheltuieli de 24.999 lei, dar au declarat 0 cheltuieli, oferind un document la CEC în care susțin că au executat doar acțiuni care nu necesită cheltuieli.

Partidul „Demnitate și Adevăr” ar fi trebuit să declare cheltuieli de cel puțin 31.000 de lei, dar au declarat de doar 450 de lei.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal