Chirtoacă i-a comparat pe opozanții demolării cinematografului Gaudeamus cu bolșevicii

Chirtoacă i-a comparat pe opozanții demolării cinematografului Gaudeamus cu bolșevicii

La ședința de astăzi a serviciilor Primăriei a fost discutat și subiectul demolării cinematografului Gaudeamus. Edilul Capitalei, Dorin Chirtoacă, s-a arătat nemulțumit de criticile apărute în ultima vreme cu privire la decizia municipalității. Acesta a dispus inițierea unor discuții în frunte cu arhitectul-șef, Sergiu Borozan, însă a mai adăugat că „dincolo de păreri, sunt reguli”.

Primarul a cerut de la Borozan să invite la discuții proprietarul, reprezentanții societății civile, și alți arhitecți pentru a dezbate problema demolării. „Puteți invita și locatari din zonă. Până la urmă, acel proprietar poate să facă ceea ce îi permite legea. Nu e noutate că unii sunt pro și alții contra. Acesta nu e un monument de arhitectură, deci proprietarul poate dispune de această clădire. Ne-proprietarii să decidă soarta proprietății altcuiva s-a auzit doar în vremea bolșevicilor”, a ținut să menționeze Chirtoacă.

Edilul a mai adăugat că „la noi nici un fir de iarbă nu-l mai poți mișca în Chișinău”. „Dincolo de părerei trebuie să funcționeze niște reguli. Mi se pare deja abuz al bunului simț și al normelor”, a conchis primarul.

Amintim că săptămâna trecută Dorin Chirtoacă a semnat o dispoziție prin care permite demolarea cinematografului Gaudeamus. Mai târziu, acesta a motivat decizia prin faptul că sub clădire s-ar putea afla mormintele lui Bernardazzi și Schmidt.

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Reacții după decizia Curții de Apel Bălți de a anula înregistrarea Marinei Tauber în cursa electorală

Reacții după decizia Curții de Apel Bălți de a anula înregistrarea Marinei Tauber în cursa electorală

Teatrul Național Mihai Eminescu din Chișinău va juca  „Dosarele Siberiei” în Ungaria (GALERIE FOTO)

Teatrul Național Mihai Eminescu din Chișinău va juca „Dosarele Siberiei” în Ungaria (GALERIE FOTO)

Turul doi al alegerilor locale din Bălți a fost suspendat

Turul doi al alegerilor locale din Bălți a fost suspendat

Advertoriale
Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Noi alerte de călătorie! Restricțiile impuse cetățenilor moldoveni (DOC)
  • 2
    Reprezentantul Marinei Tauber la CEC: „Candidata rămâne în cursă”
  • 3
    EDITORIAL | Parcarea specială sau cum statul fură de la cetățeni pentru o companie privată
  • 4
    CEC solicită CA Bălți să se expună cu privire la termenul de executare a deciziei emise de instanța de judecată
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.