Primăria Orhei va merge în judecată pentru a interzice exploatarea carierei Ivanos

Primăria Orhei va merge în judecată pentru a interzice exploatarea carierei Ivanos
Foto: simbol

Într-o conferință de presă, viceprimarul orașului Orhei, Viorel Dandara, a anunțat că administrația publică locală a înaintat o cerere în judecată pentru a interzice extragerea zăcămintelor din cariera Ivanos. Potrivit viceprimarului, Cariera „Ivanos” activează ilegal, fară a achita plățile pentru exploatarea carierei.

„Analizâd activitatea juridică cu Cariera Ivanos am depistat că nu există nici un document care să ofere drept legal de activitate acestei întreprinderi. În 2002 administrația locală a emis o dispoziție de retragere a dreptului de exploatare a terenului, dar și acum ea este exploatată”, a comunicat Dandara. 

Potrivit lui Dandara, oamenilor care locuiesc în apropierea carierei respective le sunt prejudiciate bunurile. „Am înaintat o cerere în judecată de interzicere de extragere a zăcămintelor și de interzicere exploatării carierei. Vom cere compensarea prejudiciilor, iar imediat după decizia instanței, primăria va decide soarta carierei consultând locuitorii. Dacă oamenii vor decide ca aceasta totuși să-și continue activitatea, aceasta se va face doar în favoarea oamenilor”, a mai spus Dandara.

Conform spuselor edilului adjunct, în zona afectată de carieră sunt 20-30 de locuințe. „Această carieră afectează nu doar locuințele cetățenilor, ci și favorizează alunecările de teren”, a conchis Dandara.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Comisia Europeană cere statelor membre să îmbunătățească siguranța jurnaliștilor

Comisia Europeană cere statelor membre să îmbunătățească siguranța jurnaliștilor

Profil de candidat | Circumscripția Nr. 27 Congaz. Cine sunt doritorii de a accede în Adunarea Populară, ce averi au de declarat și ce funcții au candidații uneia dintre circumscripțiile arondate satului Congaz

Fostul deputat condamnat în România, Cristian Rizea, nu poate fi încă extrădat autorităților de peste Prut, pentru că... Explicația ministrului Justiției

Fostul deputat condamnat în România, Cristian Rizea, nu poate fi încă extrădat autorităților de peste Prut, pentru că... Explicația ministrului Justiției

Advertoriale
Peste 360 de femei au descoperit lumea digitală și secretele antreprenoriatului cu Women Digital Center (VIDEO)

Peste 360 de femei au descoperit lumea digitală și secretele antreprenoriatului cu Women Digital Center (VIDEO)

Laboratorul medical Invitro Diagnostics a ajuns și la Ungheni. Lansare cu servicii promoționale

Laboratorul medical Invitro Diagnostics a ajuns și la Ungheni. Lansare cu servicii promoționale

Concertul solo al Irinei Rimes a fost REPROGRAMAT pentru 24 septembrie. Biletele - valabile, însă în noi condiții

Concertul solo al Irinei Rimes a fost REPROGRAMAT pentru 24 septembrie. Biletele - valabile, însă în noi condiții

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Canabisul ar putea fi scos de pe lista substanţelor interzise
  • 2
    Primăria Chișinău despre incidentul cu peretele căzut peste un autoturism: Demolarea nu fost autorizată
  • 3
    S-au supărat? Deputații BCS au părăsit plenul Parlamentului. Iată motivul
  • 4
    Se pune pe ordinea de zi a ședinței parlamentare un proiect de lege fără raportul comisie de fond? Grosu: „Cine a elaborat acest Regulament?”(FOCUS)
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.