
„Am strâns aproape 13 miliarde de dolari și astfel am salvat 8 milioane de vieți”, a spus Trudeau la încheierea celei de-a cincea conferințe a Fondului pentru Lupta împotriva SIDA, Tuberculozei și Malariei, care a avut loc în Montreal, informează Xinhua.
Trudeau a mai declarat că țara sa își ia angajamentul să ofere 804 milioane de dolari canadieni Fondului Mondial între anii 2017 și 2019, potrivit CTV.
Conferința a atras numeroși contributori bogați și factori de decizie, de la secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, la cofondatorul Microsoft, Bill Gates.
Banii strânși de Fondul Mondial au salvat 20 de milioane de vieți din 2002 până în prezent prin intermediul medicamentelor antivirale.
„În următorii 15 ani trebuie să lucrăm împreună pentru a atinge țelurile de dezvoltare sustenabilă”, a declarat secretarul general ONU în cadrul conferinței, mai arată sursa citată.
Fondul Mondial este principalul organism internațional de strângere de bani pentru prevenirea și tratarea celor mai devastatoare boli din lume — SIDA, tuberculoza și malaria. În prezent, acesta susține programe în peste o sută de țări care a dus la salvarea a aproximativ 20 de milioane de vieți începând din 2002, în special în Africa. Se estimează că Fondul va ajuta, în total, la salvarea a 22 de milioane de vieți până la finele anului 2016.