Compania s-a plâns că au fost încălcate prevederile Acordului semnat în 1998 între Guvernul R. Moldova și Guvernul Federației Ruse privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor capitale.
Ministerul Justiţiei a anunțat, într-un comunicat de presă, despre organizarea unui concurs de selectare a unui birou asociat de avocaţi pentru reprezentarea intereselor Republicii Moldova în cadrul acestui litigiu. În comunicat nu se precizează despre bancă este vorba.
Anterior, presa a scris că un grup de companii, printre care și „TSIKinvest LLC”, a fost implicat într-un scandal privind acțiunile BC „Victoriabank”.
Reprezentanții „TSIKinvest LLC” afirmă că au făcut inițial o investiție prin dobândirea participației de 4,16% din capitalul social al unei bănci din Republica Moldova, cu acordul prealabil scris al Băncii Naționale a Moldovei.
Ulterior, BNM a stabilit că această companie a acționat în mod concertat cu alți acționari și a dispus suspendarea drepturilor de vot și a blocat pachetul de control a două grupe de acționari din cadrul BC „Victoriabank”. Potrivit companiei „TSIKinvest LLC”, aceste acțiuni echivaleză cu o expropriere ilegală și tratament inechitabil”.
În cadrul grupului care ar fi acționat concertat mi făceau parte: „ASITO”, „Moldasig”, „Corplexus LTD”, „Volmark Trade”, „Folicno” și „Maxpower Invest Limited”.
Ministerul Justiţiei a făcut public anunţul privind organizarea unui concurs de selectare a unui cabinet/birou asociat de avocaţi, inclusiv avocaţi străini/companii de avocaţi străine, pentru reprezentarea intereselor Republicii Moldova în acest litigiu. Documentele pot fi depuse până la 1 august.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.