Cine sunt cei doi congresmani americani care au inițiat rezoluția despre Moldova

Cine sunt cei doi congresmani americani care au inițiat rezoluția despre Moldova
Randy Weber (dreapta) și Trent Franks (stânga)

Inițiatorul rezoluției din Congresul American referitoare la Moldova, Randy Webber s-a făcut la un moment dat vizibil printr-un comentariu pe twitter în care l-a comparat pe Obama cu Hitler. Acesta s-a referit la faptul că acum mai bine de un an și jumătate, după atentatul de la Charlie Hebdo, când mai mulți lideri europeni au participat la Marșul Unității, SUA nu au trimis decât pe ambasadoarea acestora, Jane Hartley. Celălalt congresman, Trent Franks este cunoscut prin pozițiile sale categorice împotriva avortului.

„Până și Afolf Hitler a considerat mai mult decât Obama că trebuie de mers la Paris (pentru scopuri diabolice). Obama nu a putut să o facă pentru scopuri nobile”, scria Randy Webber pe data de 12 ianuarie 2015, pe Twitter, fiind citat în presa americană de mai multe publicații. Acesta era criticat atât pentru remarcă, dar și pentru faptul că a scris „Adolph” nu „Adolf”. Postarea a fost ștearsă într-un final, iar acesta și-a cerut scuze pentru cei care s-au simțit ofensați.

„Nu a fost intenția mea să îl compar pe președinte cu Hitler. Mențiunea lui Hitler a fost pentru a arăta fața răului care încă există în prezent. Atentatele din Paris ar trebui să ne aducă aminte că răul încă există”, a scris el într-o declarație ulterioară.

Randy Weber este reprezentant din anul 2012 în congresul american, din partea statului Texas.

Trent Franks, militant anti-avorturi

„Astăzi sunt marcați 40 de ani de la hotărârea Curții Supreme care a permis avorturile la cerere în SUA. Peste 50 de milioane de copii nenăscuți și nevinovați au fost măcelăriți”, declara acesta într-o luare de cuvânt.

Franks este membru al congresului din anul 2002, din partea statului Arizona.

În prezent atât camera reprezentanților, cât și senatul american sunt dominate de Partidul Republican. Totuși, în luna noiembrie, simultan cu cele ale președintelui urmează să aibă loc alegeri în mai multe districte ale camerei reprezentanților și senatului, iar rezoluția, potrivit procedurii ar putea fi discutată abia după scrutinul din această toamnă, de către noua legislatură a congresului. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Magistrații francezi au pus sechestru pe un bun imobil a lui Plahotniuc, în valoare de 83 de milioane de lei

Magistrații francezi au pus sechestru pe un bun imobil a lui Plahotniuc, în valoare de 83 de milioane de lei

Hike cu mine (în liniște): Plimbă-te cu Alex Gurdila într-un video ASMR de-a lungul Nistrului, prin Șoldănești (VIDEO)

Hike cu mine (în liniște): Plimbă-te cu Alex Gurdila într-un video ASMR de-a lungul Nistrului, prin Șoldănești (VIDEO)

Aleșii locali se întrunesc în ședință. Majorarea fondului de rezervă al municipiului Chișinău, pe ordinea de zi (LIVE)

Aleșii locali se întrunesc în ședință. Majorarea fondului de rezervă al municipiului Chișinău, pe ordinea de zi (LIVE)

Advertoriale
La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Agenția pentru Supraveghere Tehnică a examinat șantierul inundat din Calea Orheiului și a constat că există pericol de a fi afectate construcțiile existente din preajmă
  • 2
    Prețul motorinei mai mare decât cel al benzinei. Cât vor costa mâine carburanții
  • 3
    După ploaie vom juca tenis în galoși? Epopeea polistirenului din subterane, urmată de instalarea unor mese de joc direct în pământ. Ce spune Primăria
  • 4
    Cererea de chemare în judecată depusă de liderul PACE Gheorghe Cavcaliuc împotriva mai multor instituții media, printre care și AGORA a fost scoasă de pe rol. Decizia, emisă de Judecătoria Chișinău (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.