Iurie Leancă s-a lansat în campanie: „Eu voi putea să negociez și cu Putin”

Iurie Leancă s-a lansat în campanie: „Eu voi putea să negociez și cu Putin”

Candidatul PPEM, Iurie Leancă s-a lansat oficial în campania electorală. Evenimentul a avut loc astăzi, 1 octombrie la sala cu orgă. Sloganul electoral a lui Iurie Leancă este „Mergem spre Vest. Facem o Moldovă prosperă”.

„Am demonstrat că putem face lucruri concrete în țară atunci când am fost la guvernare. Președintele trebuie să fie liantul în societate. El trebuie să îi taxeze pe politicienii care nu-și fac treaba”, a spus Iurie Leancă.

Fostul prim-ministru a mai menționat că Federația Rusă este un stat care nu mai are puterea de a întreține cetățenii. Totodată, Leancă l-a atacat și pe Igor Dodon, liderul PSRM.

Publicitate

„Domnule Dodon, opriți-vă. Nu mai vindeți vise oamenilor. Dodon vrea să pună stop acordului de asociere. Dacă punem stop la asta, punem stop și la regimul fără de vize. Îl întreb pe Dodon public: vreți să decideți dumneavoastră pentru Moldoveni. Dacă Dodon ajunge președinte atunci Moldova se va întoarce în timp”, a mai adăugat fostul premier.

Leancă a adăugat că va duce Moldova spre vest și că: „Kremlinul va înțelege acest lucru”.

„Eu voi putea să negociez și cu Putin. Eu nu sunt dependent de offshore-urile oligarhilor ruși. Putin vrea să discute cu reprezentanții statului, nu cu ai oligarhilor”.

Iurie Leancă este pe poziția a treia în buletinul de vot. În fața sa se află Marian Lupu și Mihai Ghimpu. În urma sa vine Andrei Năstase, candidatul Platformei DA, Dumitru Ciubașenco, Maia Sandu, Igor Dodon și alți 8 candidați.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal