Oamenii legii vin cu noi detalii în cazul altercației care a avut loc noaptea trecută la intersecția străzilor 31 august 1989 și Pușkin. Poliția ar fi fost alertată abia la ora 2 noaptea, iar tânărul ucis a fost împușcat chiar din arma sa, pe care o deținea legal.
„Poliția a fost informată la ora 2:00 noaptea. Conform primelor informații, conflictul s-a iscat dintre victimă și agresor, iar agresorul și-a chemat amicii, care consumau băuturi aloolice în localul de alături. Victima a fost împușcată din pistolul personal pe care-l deținea legal. Poliția cercetează două versiuni: fie că el a fost împușcat de către unul dintre cei patru agresori sau s-a împușcat accidental. Așteptăm analiza balistică, ca să vedem de unde venea glontele”, a declarat într-o conferință ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Adrian Jovmir.
Oamenii legii au reținut patru persoane, dintre care una încerca să părăsească țara azi-dimineață. Din grupul celor patru, care au vârste cuprinse între 20 și 24 de ani, se numără și o domnișoară.
Ulterior, poliția a depistat arma din care s-au tras trei focuri, aceasta fiind ascunsă de către unul dintre agresori.
Vezi și aceste știri

Londra limitează consumul de apă: Interdicții pentru umplerea piscinelor, irigarea grădinelor sau spălarea automobilelor

Procurorii cer prelungirea mandatului de arest la domiciliu emis în privința ex-președintelui Igor Dodon. Peste două milioane de lei, sub sechestru

Dialog reluat: Tiraspolul și Chișinăul discută subiectele telecomunicațiilor și accesul serviciilor poștale în stânga Nistrului
Advertoriale

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)
