PDM a depus la CEC o sesizare împotriva lui Andrei Năstase pentru încălcarea Codului Electoral, și anume că acesta ar fi folosit simbolurile unor state străine, și imaginile unor politicieni din afara țării pentru promovarea campaniei electorale. Documentul a fost depus astăzi la Comisia Electorală Centrală. În replică, reprezentanții lui Năstase spun că acțiunea democraților este din „frică și frustrare”
„Legislația electorală specifică foarte clar că aceasta este o ilegalitate, iar pedeapsa poate merge pâna la excluderea candidatului care a comis încalcarea respectivă din cursa electorală. PDM cere CEC să aplice cu fermitate legea și să nu tolereze ilegalitățile, astfel încât campania electorală și alegerile să nu fie viciate”, spune deputatul PD, Sergiu Sîrbu.
„PD caută orice mijloc de a scoate pe el din cursa electorală. O fac din frică și frustrare”, spune în replică Alexandru Slusari, reprezentantul la CEC al candidatului Platformei DA.
Acesta a adăugat că au fost doar preluări în presă care nu fac parte din campania sa electorală, și nu au fost bilboarduri sau materiale electorale cu acest subiect, prin urmare ar fi neîntemeiate pretențiile democraților.
„Dacă PublikaTV (post de televiziune în proprietatea lui Vlad Plahotniuc, prim-vicepreședinte al PD n.r.) ar plasa aceasă știre, tot ar constitui o încălcare?”, se întreabă retoric acesta.
Mai multe decât atât, fotografia ar fi fost plasată pe contul de facebook al fostului președinte al Poloniei: