Au fost evacuate circa 316.000 de persoane din estul Cubei, cauza fiind uraganul Matthew

Au fost evacuate circa 316.000 de persoane din estul Cubei, cauza fiind uraganul Matthew
abcnews.go.com

Aproximativ 316.000 de persoane au fost evacuate din estul Cubei. Evacuarea s-a făcut din cauza că în următoarele ore ar trebui să ajungă uraganul Matthew. Despre acest lucru a anunțat Serviciul cubanez al protecţiei civile, citat de Le Figaro online, informează mediafax.ro.

„20.000 de persoane au fost duse în adăposturi iar 296.000 au fost la transferate la locuinţe private”, a declarat Luis Angel Macareno, în numele Serviciul cubanez al protecţiei civile.

Luni dimineaţă, uraganul se afla la o distanţă de 435 de kilometri sud-est de Kingston, capitala statului insular Jamaica. Rafalele de vânt atingeau o viteză de până la 230 de kilometri pe oră, potrivit Centrului american pentru supravegherea uraganelor (NHC).

În acest context, alerta de ciclon a fost decretată în șase provincii orientale, printre care Santiago de Cuba şi Guantanamo.

Acesta ar trebuia să ajungă luni în Haiti şi Jamaica, înainte de a se îndrepta spre Cuba.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Procurora-șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin susține prima conferință de presă: Nu ne dorim show, ci transparență și eficiență (LIVE)

Procurora-șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin susține prima conferință de presă: Nu ne dorim show, ci transparență și eficiență (LIVE)

După câteva săptămâni de ieftiniri, carburanții încep să se scumpească. Vezi care vor fi prețurile în weekend

După câteva săptămâni de ieftiniri, carburanții încep să se scumpească. Vezi care vor fi prețurile în weekend

Președintele Turciei se arată îngrijorat de situația de la centrala nucleară de la Zaporojie și susține Ucraina în acest caz

Președintele Turciei se arată îngrijorat de situația de la centrala nucleară de la Zaporojie și susține Ucraina în acest caz

Advertoriale
Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Prim-ministra Finlandei, surprinsă dansând „exuberant” la o petrecere privată. Reacția Sannei Marin: Am făcut lucruri legale
  • 2
    Moscova amenință Europa cu „norul radioactiv” de la centrala atomică din Energodar. Moldova figurează pe harta prezentată de ruși (FOTO/VIDEO)
  • 3
    Exporturile de gaze rusești destinate României, sistate brusc. Gazprom continuă livrările în restul Europei
  • 4
    FC Zimbru, amendat cu 25.000 de lei din cauza unui mesaj afișat de fani (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.