Serviciul Vamal anunță că, pe 6 octombrie, două tentative de trecere ilicită peste frontiera vamală a țigaretelor au fost prevenite de vameșii de la Cahul. Aceasta fiind posibil cu ajutorul patrupedei Angy, care a semnalizat prezența produselor de tutungerie în automobilele a doi cetățeni, un moldovean și un român, informează Agora.
În rezultatul controlului fizic efectuat, vameșii au depistat 33 260 de țigarete de diverse mărci, cu timbre de acciz ale Republicii Moldova. Această contrabandă urma să genereze în spațiul comunitar un profit de circa 5 000 de euro.
Serviciul Vamal mai anunță că: „Bunuri nedeclarate au fost descoperite și la Palanca, unde vameșii au confiscat 152 de articole vestimentare procurate de la piața KM 7 din Odessa. Marfa aparținea unui cetățean al Republicii Moldova, pasager al unui microbuz de pe ruta Chișinău-Odessa”.
Precizăm că, conform procedurii, loturile de marfă au fost ridicate în vederea confiscării, iar contravenienții urmează a fi atrași la răspundere conform prevederilor legislației în vigoare.
Daniela Davîdov, stagiară
Vezi și aceste știri

Ministerul Afacerilor Externe din România califică drept „nefondată și motivată politic” decizia CMC prin care a respins solicitarea Radio Chișinău

Din Moldova spre Ucraina a pornit a doua tranșă cu ajutor umanitar în valoare de 67,5 milioane de lei
