Sondaj: Agitatorii cărui partid au fost cei mai activi în luna septembrie

Sondaj: Agitatorii cărui partid au fost cei mai activi în luna septembrie

Membrii PSRM par cei mai activi în lucru cu cetățenii. Cel puțin asta reiese dintr-un sondaj publicat săptămâna asta de către IRI. Astfel, aproape 2/3 din respondenți au declarat că în ultimul an au fost vizitați de către activiști ai socialiștilor.

Potrivit datelor sondajului, întrebați dacă în ultimile 12 luni au fost vizitați sau au văzut activiști de partid în localitatea lor, 81% au răspuns că nu iaar doar 16% că da. În capitală cifrele arată ceva mai diferit.

Astfel, 29% din respondenți au declarat că au văzut activiști iar 69% nu. Diferența de până la 100% în ambele cazuri sunt cei care nu au avut un răspuns.

Astfel, din cei care au declarat că au văzut activiști în zona unde trăiesc, 60% au menționat că erau activiști PSRM. Alți 24% din respondenți au menționat că au văzut activiști ai PD.

Un număr de 16% au punctat că au observat activiști ai Partidului Nostru, iar 11% ai Platformei DA. În ce privește PAS, doar 5% din respondenți au menționat că au observat activiști ai acestui partid.

Câte 4% din respondenți au menționat că au văzut sau au interacționat cu activiști ai PL și PLDM, iar câte 3% - cu activiști ai PPEM și PCRM.

Datele au fost colectate în perioada 1-23 septembrie, atunci când majoritatea partidelor se aflau în plin proces de colectare a semnăturilor pentru înregistrarea candidaților. Marginea de eroare a acestui sondaj este de 2,8%.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Temperaturi de până la 35 de grade Celsius. Cum va fi vremea săptămâna viitoare

Temperaturi de până la 35 de grade Celsius. Cum va fi vremea săptămâna viitoare

Israelul a acceptat un armistiţiu propus de Egipt în Fâşia Gaza

Israelul a acceptat un armistiţiu propus de Egipt în Fâşia Gaza

Daniela Cociu și Maria Olărașu, în top 10 la Mondialul din Canada

Daniela Cociu și Maria Olărașu, în top 10 la Mondialul din Canada

Advertoriale
Echipa maib - al treilea an în cursa „Foc la ghete pe biciclete”, pentru susținerea „Casa Angelus”

Echipa maib - al treilea an în cursa „Foc la ghete pe biciclete”, pentru susținerea „Casa Angelus”

Record absolut - la Art Granit ai trepte și pervaz de exterior în doar 3 zile!

Record absolut - la Art Granit ai trepte și pervaz de exterior în doar 3 zile!

Descoperă berea care se bea și se mănâncă! Litra Gelato NEIPA, surpriza de la Festivalul BeerMania

Descoperă berea care se bea și se mănâncă! Litra Gelato NEIPA, surpriza de la Festivalul BeerMania

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Se împlinesc 14 ani de la încheierea războiului ruso-georgian. Republica Moldova condamnă agresiunea militară a Rusiei împotriva Georgiei
  • 2
    Ex-vicepremierul pentru reintegrare, Vladislav Kulminski face parte din echipa ONU la Centrul de Coordonare Comună de la Istanbul
  • 3
    Institutul pentru Studiul Războiului: Armata rusă depozitează mine și explozibili la Centrala Nucleară Zaporojie
  • 4
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.