Andrian Candu: Discuțiile despre schimbarea parcursului european al Republicii Moldova sunt inutile și demodate

Andrian Candu: Discuțiile despre schimbarea parcursului european al Republicii Moldova sunt inutile și demodate
Foto: www.parlament.md

„Discuțiile despre orientarea Republicii Moldova între Est și Vest sunt inutile și demodate. Nimeni din opoziție nu ar trebui să-și facă iluzii despre schimbarea parcursului european al țării, deoarece nu există un model mai bun de dezvoltare pentru Republica Moldova decât cel pe care ni-l prezintă UE”, a declarat președintele Parlamentului Andrian Candu la deschiderea Forumului anual de Dezbateri privind Integrarea Europeană a Republicii Moldova.

Speakerul a prezentat o trecere în revistă a progreselor și restanțelor în cei doi ani de la implementarea Acordului de Asociere cu UE.

„Dacă facem o radiografie, constat că în primele 6 luni de activitate a noului Guvern, creditat cu foarte puțină încredere din partea multora, s-a reușit relativ o mobilizare masivă a instituțiilor, fapt care a imprimat un caracter dinamic implementării Acordului de Asociere. Cel mai important însă este că am reușit, pe fundalul crizei politice, financiare și de încredere, să mobilizăm instituțiile care au avut de suferit în urma acestor crize”, a declarat Președintele Parlamentului.

Forumul anual de Dezbateri privind Integrarea Europeană a Republicii Moldova reprezintă o platformă de discuții pe marginea provocărilor cu care se confruntă Republica Moldova pe calea integrării europene și în implementarea Acordului de Asociere. În cadrul celor trei paneluri ale Forumului urmează a fi discutate aspecte referitoare la nivelul de implementare a Acordului de Asociere, acțiunile de combatere a corupției și reformarea justiției, riscurile și evoluțiile în procesul de reglementare transnistreană.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Un cont bancar de aproape 7 milioane de lei, sechestrat de ARBI într-un caz de abuz de serviciu și delapidare a averii străine

Un cont bancar de aproape 7 milioane de lei, sechestrat de ARBI într-un caz de abuz de serviciu și delapidare a averii străine

Guvernul Gavrilița prezintă raportul de activitate, la un an de mandat. „Nu ne dorim o abordare triumfalistă” (VIDEO LIVE)

Guvernul Gavrilița prezintă raportul de activitate, la un an de mandat. „Nu ne dorim o abordare triumfalistă” (VIDEO LIVE)

Biden a salutat armistiţiul dintre Israel şi Jihadul Islamic palestinian: „Administraţia mea sprijină o anchetă oportună şi minuţioasă”

Biden a salutat armistiţiul dintre Israel şi Jihadul Islamic palestinian: „Administraţia mea sprijină o anchetă oportună şi minuţioasă”

Advertoriale
Echipa maib - al treilea an în cursa „Foc la ghete pe biciclete”, pentru susținerea „Casa Angelus”

Echipa maib - al treilea an în cursa „Foc la ghete pe biciclete”, pentru susținerea „Casa Angelus”

Record absolut - la Art Granit ai trepte și pervaz de exterior în doar 3 zile!

Record absolut - la Art Granit ai trepte și pervaz de exterior în doar 3 zile!

Descoperă berea care se bea și se mănâncă! Litra Gelato NEIPA, surpriza de la Festivalul BeerMania

Descoperă berea care se bea și se mănâncă! Litra Gelato NEIPA, surpriza de la Festivalul BeerMania

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Se împlinesc 14 ani de la încheierea războiului ruso-georgian. Republica Moldova condamnă agresiunea militară a Rusiei împotriva Georgiei
  • 2
    Republica Moldova este din nou parte a Asociației Mondiale a Drumurilor
  • 3
    Ex-vicepremierul pentru reintegrare, Vladislav Kulminski face parte din echipa ONU la Centrul de Coordonare Comună de la Istanbul
  • 4
    Institutul pentru Studiul Războiului: Armata rusă depozitează mine și explozibili la Centrala Nucleară Zaporojie
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.