Ministrul de Externe al Marii Britanii îndeamnă cetățenii să participe la demonstrații împotriva bombardamentelor Rusiei înspre zonele civile din Alep, Siria, notează euobserv.com.
„Aș vrea să văd demonstrații în fața ambasadei Rusiei”, a declarat Boris Johnson, Ministrul de Externe al Marii Britanii care s-a membrilor Parlamentului de la Londra.
Rusia este condamnată de către Occident pentru bombardamentele sale din Siria, cu această ocazie șeful diplomației britanice s-a alăturat omologului său francez, Jean Marc Ayrault, care a anunțat că va cere Curții Internaționale de Justiție să intervină ca urmare a veto-ului exprimat de Rusia împotriva rezoluţiei propuse de Franţa la ONU pentru încetarea bombardamentelor în Siria.
„Dacă Rusia continuă pe aceeași cale, cred că această mare țară se află în pericol de a deveni o națiune paria”, a avertizat Ministrul britanic de Externe.
Vezi și aceste știri

Radu Marian, despre prețul la ulei: După calculele noastre, nu ar trebui să fie mai mare de 35 de lei

Ministrul Justiției a explicat de ce a avut o opinie separată concordantă în privința activității lui Stoianoglo
