Apple a eliminat Dash, o aplicaţie cunoscută pentru programatorii IT şi de asemenea a şters contul dezvoltatorului acesteia. Această decizie a creeat nemulțumiri în rândul IT-iștilor după ce compania a eliminat aplicația din AppStore, notează mediafax.ro.
Aplicația realizată chiar de un român, a fost concepută pentru sistemele iOS şi Mac în urmă cu câţiva ani şi le permitea utilizatorilor să găsească şi să introducă fragmente de cod pe care le folosesc în mod frecvent.
Programatorii au fost extrem de nemulțumiți de această decizie, mai ales că inițial Apple nu precizaseră numele celui care o crease, Bogdan Popescu, motivul pentru care aplicaţia a fost interzisă sau de ce contul său a fost închis.
„În urmă cu câteva ore am primit o notificare pe e-mail de la Apple, prin care mi s-a spus că mi-a fost închis contul ca urmare a unui comportament fraudulos. Când am întrebat de ce, iniţial cei de la Apple mi-au spus că nu-mi pot oferi mai multe detalii. Apoi mi-au spus că au dovezi care arată că aş fi manipulat procesul prin care aplicaţia primeşte recenzii. N-am făcut aşa ceva niciodată. Decizia Apple este definitivă şi nu poate fi conetstată”, a declarat Bogdan Popescu creatorul aplicației Dash.
Aplicaţia Dash a primit foarte multe recenzii pozitive, fiind apreciată de programatori.Unii dezvoltatori consideră că prin acest exemplu Apple nu ar mai trebui să se bucure de încrede în rândul dezvoltatorilor de aplicaţii.
Vezi și aceste știri

Un deces provocat de malarie, înregistrat în R. Moldova. Bărbatul a revenit din Africa de Vest

David Popovici s-a retras din finala probei de 400 m liber, la campionatul european de natație de la Roma

O femeie, condamnată la 10 ani de închisoare pentru un omor pe care l-ar fi săvârșit cu 14 ani în urmă
Advertoriale

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările
