Znak: Copiii oficialilor ruși au fost chemați să învețe în Rusia

Znak: Copiii oficialilor ruși au fost chemați să învețe în Rusia

Administrația președintelui rus le-a recomandat informal oficialilor ruși de la cel mai înalt nivel să-și întoarcă copiii care învață peste hotare în țară și să-i înscrie în instituțiile de învățământ din Rusia. Portalul rus Znak.com face trimitere la cinci funcționari copiii cărora se află în străinătate, transmite Agora.

Recomandarea se referă la angajații Administrației prezidențiale, administrațiilor regionale, deputații de toate nivelurile și angajați ai unor companii de stat. Potrivit unei surse, cei care vor tărăgăna executarea recomandării vor avea de suferit în carieră.

În 2012, unul din lideri ai opoziției ruse, Alexei Navalnî a scris că trei fiice ale deputatului din Duma rusă, Serghei Jelezneak studiază în străinătate. Fiul senatorului Elena Mizulina a făcut studiile în străinătate și a rămas acolo să trăiască. Fiul cel mare al fostului Ombudsman pentru copii, Pavel Astahov, a studiat la Oxford și la New York, iar fiul mai mic s-a născut la Nisa, și botezat la Cannes. Fiica ministrului Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a crescut și a studiat în Statele Unite ale Americii. Ministrul industriei, Denis Manturov, de asemenea, și-a trimis fiul să studieze în străinătate - în Elveția.

Informația apărută în mass-media a fost infirmată atât la Consiliul Federației, cât și la Kremlin.

„Nu am văzut și nici nu am auzit despre așa ceva”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal