Acordul de colaborare între Ministerul Sănătății și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor prevede o interacțiune mai eficientă între cele două instituții. Specialiștii vor face schimb de informații din domeniu, în special privind circulația tulpinilor de salmonelă și produselor poluate cu reziduuri de pesticide și nitrați.
De asemenea, reprezentanții CNSP și ANSA vor efectua controale comune pentru a depista neconformitățile privind autorizarea, plasarea pe piață, comercializarea și păstrarea produselor alimentare.
„Reprezentăm două instituții care au același țel: de a sta la straja sănătății publice. Sarcina noastră este de a depista imediat cauza intoxicației, de a întreprinde măsurile necesare pentru a izola produsele alimentare care au servit drept sursă de infecție și a nu admite ca aceasta să se răspândească și să sufere mai mulți oameni”, a subliniat Gheorghe Gaberi, directorul general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.
Conform Centrului Național de Sănătate Publică, produsele alimentare nesigure, care conțin bacterii, virusuri, paraziți sau substanțe chimice, provoacă mai mult de 200 de boli, de la diaree până la cancer.
Menționăm că, Republica Moldova este țară membră a Organizației Mondiale a Comerțului, fapt ce obligă autoritățile să armonizeze cadrul regulator în domeniul asigurării şi gestionării siguranţei produselor alimentare.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.