Agricultorii de pe ambele maluri ale Nistrului își pot intensifica colaborarea comercială cu oamenii de afaceri din Italia. Camera de Comerț Italiană din Chișinău, în parteneriat cu Camera de Comerț de pe malul stâng al Nistrului și Centrul pentru Dezvoltare Socio-Economică și Susținere a Antreprenoriatului Inovațional, organizează, pe 20 octombrie a.c., la Chișinău primul Forum de Afaceri Moldo-Italian „Agricultura 2016”.
În cadrul evenimentului vor participa peste 100 de antreprenori, reprezentanți a instituțiilor publice și ONG-uri, precum și experți moldoveni și italieni. Aceștia vor discuta despre colaborarea comercial-ecomică între cele două țări, oportunitățile create pentru agricultorii moldoveni și programele de care pot beneficia pentru a-și dezvolta afacerea. În același timp, vor fi prezentate facilitățile oferite investitorilor străini în țara noastră.
Forumul de Afaceri Moldo-Italian „Agricultura 2016” va aborda cinci tematice, și anume: Asociații și grupuri de producători agricoli, Culturi nucifere, Biomasa si biogaz, Finanțare și Proceduri vamale. Totodată, participanții la eveniment vor avea posibilitatea să stabilească parteneriate cu oameni de afaceri din Italia, în acest sens fiind organizate mai multe sesiuni B2B.
Vezi și aceste știri

Dosarul penal în privința lui Alexandr Stoianoglo, pe cazul „Expulzării profesorilor turci” a fost clasat

Soluție pe ultima sută de metri? Ministerul Economiei plafonează rata dobânzii pentru programul „Prima Casă”
