Drapelul grupării Stat Islamic, declarat legal în Suedia

Drapelul grupării Stat Islamic, declarat legal în Suedia

Un procuror suedez a decis că drapelul organizației Stat Islamic nu constituie discurs bazat pe ură și în aceste condiții este legal în Suedia, potrivit legislației în vigoare, relatează Agerpres.

Mai multe discuții la acest subiect au pornit atunci când un tânăr de 23 de ani a postat steagul negru al SI pe pagina sa de Facebook, în luna iunie. Poliția din Laholm, un port din sud-vestul Suediei, lansase o anchetă penală referitoare la tânărul originar din Siria, sub suspiciunea de „discurs bazat pe ură”.

Procuroarea Gisela Sjövall a anunțat că nu va pune sub acuzare tânărul și a explicat că, în timp ce zvastica a ajuns ca în prezent să simbolizeze ura față de evrei, nu se poate spune același lucru despre drapelul SI.

Publicitate

„Dacă ar fi existat ceva în text (postat alături de drapel) cu formulări mai specifice despre anumite grupuri, de exemplu homosexuali, atunci decizia ar fi putut fi diferită. Pentru mine, nu există niciun dubiu legat de hotărârea de a nu pune sub acuzare”, a subliniat Gisela Sjövall.

Conform legislației suedeze privind discursul bazat pe ură, pentru ca o imagine sau o declarație să reprezinte 'incitare la ură' este nevoie ca ea să amenințe sau să discrediteze persoane din cauza rasei, originii naționale sau etnice, credinței religioase sau orientării sexuale.

Anchetat de poliție, tânărul de origine siriană a negat că ar susține gruparea Stat Islamic. Acesta a declarat că defapt semnul nu este un drapel al SI, ci de un simbol care este folosit de sute de ani, înainte de a fi utilizat impropriu de SI.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal