Țigările cu arome și cele mentolate, interzise în România. Vor dispărea de pe piață până în 2019

Țigările cu arome și cele mentolate, interzise în România. Vor dispărea de pe piață până în 2019
Foto: News.ro


Camera Deputaților din România a adoptat pe 18 octombrie 2016 proiectul de lege care prevede interzicerea țigărilor care au capsule aromate în filtru și interzicerea comercializării țigărilor mentolate începând cu anul 2019, scrie gandul.info.

„În momentul în care va intra în vigoare legea, adică la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, vor trebui să dispară de pe piaţă produsele cu tutun aromate, mai specific ţigările care în momentul de faţă au capsule aromate în filtru. Cu data intrării în vigoare a legii producătorii trebuie să fabrice pachetele de ţigări conform noilor reguli'', a declarat Magdalena Ciobanu, expert în Ministerul Sănătăţii, la finalul şedinţei Comisiei juridice în care a fost dezbătut proiectul de lege al Guvernului Romîniei.

Ea a afirmat că ţigările mentolate vor mai putea fi comercializate pe teritoriul României până în anul 2019.

„Noul pachet de ţigări va avea o imagine grafică pe 65% din suprafaţa pachetului. Aceste imagini voi fi pe ambele feţe pentru ca nu fi posibil să ascunzi imaginea în raftul de prezentare a produselor din tutun. Aceste imagini vor trebui schimbate la fiecare 1 ianuarie de acum încolo în aşa fel încât oamenii să nu se mai obişnuiască cu imagiile şi să fie surprinşi de alte imagini'', a mai spus expertul din Ministerul Sănătăţii pentru controlul tutunului.
Potrivit acesteia, pachetele inscripţionate conform vechilor reguli pot fi comercializate până la 20 mai 2017.

Proiectul de lege adoptat marţi are ca obiect de reglementare stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe, urmărindu-se transpunerea integrală în legislaţia internă a Directivei 2014/40/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce priveşte fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de abrogare a Directivei 2001/37/CE şi a Directivei delegate 2014/109/UE a Comisiei din 10 octombrie 2014 de modificare a anexei II la Directiva 2014/40/UE a Parlamentului European şi a Consiliului, prin stabilirea galeriei de avertismente ilustrate care trebuie utilizate pe produsele din tutun.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Protest împotriva rezultatelor alegerilor parlamentare din Rusia, la apelul Partidului Comunist

Protest împotriva rezultatelor alegerilor parlamentare din Rusia, la apelul Partidului Comunist

647 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova. Șapte sunt de import

647 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova. Șapte sunt de import

Deținuții din închisoarea din Kabul, eliberați de talibani au devenit gardieni

Deținuții din închisoarea din Kabul, eliberați de talibani au devenit gardieni

Advertoriale
Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Directorul adjunct al ANP, învinuit de „păstrarea ilegală a munițiilor” și „păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor” a fost achitat
  • 2
    Un lider taliban spune că execuțiile și mutilările vor reveni „dar poate nu în public”: „Sunt necesare pentru siguranța cetățenilor”
  • 3
    Cum a schimbat Angela Merkel Europa în cei 16 ani în care a condus Germania
  • 4
    Italia recunoaște certificatele de vaccinare emise în R. Moldova. Ce informații trebuie să conțină documentul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.