Plăci comemorative în cinstea lui Eugen Gladun și Petru Stratulat

Plăci comemorative în cinstea lui Eugen Gladun și Petru Stratulat

La Institutul Mamei și Copilului a avut loc ceremonia de inaugurare a plăcilor comemorative în cinstea a două personalități ilustre ale medicinii autohtone: fostul ministru al Sănătății, Eugen Gladun și distinsului specialist în perinatologie, Petru Stratulat.

Potrivit ministrului Sănătății, Ruxanda Glavan, acest eveniment este unul istoric pentru Institutul Mamei și Copilului, dar și pentru întreaga breaslă medicală din Republica Moldova.

„Aceste personalități marcante au depus eforturi colosale pentru ca Institutul Mamei și Copilului să fie așa cum îl știm noi astăzi: cu specialiști foarte bine pregătiți, cu o bază tehnico-materială primită moștenire și, cel mai important, cu o cultură medicală așa cum în mai puține instituții persistă. Datorită acestor iluștri din domeniul medical avem generații întregi de copii născuți și crescuți sănătoși, care astăzi pot să contribui la bunăstarea societății noastre”, a declarat ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan.

Publicitate

Menționăm că, ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan a semnat un ordin prin care Centrului Perinatal al IMSP Institutul Mamei și Copilului i se conferă numele ”Petru Stratulat”.

La eveniment au participat ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, deputați din Parlament, academicieni, profesori universitari și reprezentanții întregii comunități medicale din țară și de peste hotare.

Eugen Gladun a pus bazele obstetricii și ginecologiei din Republica Moldova. El a fost unul dintre fondatorii Institutului de Cercetări Științifice în domeniul Ocrotirii Sănătății Mamei și Copilului și director al acestei instituții timp de 15 ani. Totodată, pentru rezultatele obținute, munca perseverentă și calitățile sale profesionale și omenești, Eugen Gladun a activat în calitate de ministru al Sănătății, în perioada 1998 -1999.

Petru Stratulat pe parcursul celor 42 de ani de activitate, acesta a reușit să inițieze un șir de reforme, în special în domeniul pediatriei și neonatologiei, fiind și fondatorul Şcolii de Neonatologie în Moldova. Totodată, Peru Stratulat a contribuit la pregătirea profesională a circa 7000 de medici obstetricieni, neonatologi, medici de familie, manageri ai serviciilor perinatale, moaşe, asistente medicale și este autorul a peste 400 de lucrări ştiinţifice şi didactice.

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal