A murit fondatorul Partidului Național Liberal din România, Radu Câmpeanu

A murit fondatorul Partidului Național Liberal din România, Radu Câmpeanu
Foto: Digi24

Președintele fondator al Partidului Național Liberal, Radu Câmpeanu a murit miercuri, 19 octombrie 2016 la vârsta de 94 de ani, anunță stiripesurse.ro.

"Anunţăm cu mâhnire în suflet că seniorul liberal Radu Câmpeanu a încetat astăzi din viaţă. Rămâne în inimile noastre ca primul preşedinte al partidului după 1989, cel care a reînfiinţat PNL după cumplita perioadă comunistă şi anii petrecuţi în închisoare ca deţinut politic. Suntem cu toţii alături de familia îndoliată", se arată într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a Partidului Naţional Liberal.

Acesta s-a născut la 28 februarie 1922, în București. Provine dintr-o familie de vechi proprietari din județul Dâmbovița. Tatăl, Dumitru Câmpeanu, a fost prefect liberal de Dâmbovița.

A absolvit Facultatea de Drept (specializat în drept constituțional) și Științe Economice din București (1945). Radu Câmpeanu a fost președintele Tineretului Universitar Național Liberal și conducătorul comitetului studențesc de organizare a ultimei mari manifestări anticomuniste de la 8 noiembrie 1945 — inițiată și condusă de studenți. În perioada 1947-1956 a fost deținut politic.

După eliberarea din detenție a lucrat în construcții la Întreprinderea Drumuri și Poduri — București. Prin demersurile familiei sale din Franța și Elveția, a obținut la Paris azil politic, la 30 iulie 1973. Acolo a lucrat la două mari societăți de construcții.

A fost fondator și președinte, la Paris, al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (1978), vicepreședinte al Asociației Internaționale "Solidaritatea europeană" — formată din reprezentanți ai exilaților politici din țările comuniste din Europa. Este unul dintre fondatorii Consiliului Național Român (1978, Paris). A editat la Paris (1983-1990) una dintre cele mai importante publicații ale exilului românesc "Buletinul Internațional pentru Românii din Exil" — BIRE. Fondator și animator al "Clubului de gândire liberală" — Paris (1986-1990).

Totodată, a fost editorialist, timp de doi ani, la Radio Univers, Paris, în cadrul emisiunilor despre România și colaborator la posturile de radio "Europa Liberă" și BBC.

Întors în țară, la 5 ianuarie 1990, a doua zi a reînființat Partidul Național Liberal (PNL) și a fost ales secretar general al acestei formațiuni politice.

În perioada 31 martie 1990 — 28 februarie 1993 a fost președinte al PNL, iar între 9 februarie — 11 mai 1990, vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN).

A candidat la președinția României, din partea PNL, la alegerile din 20 mai 1990, obținând 10,64% din voturile valabil exprimate. La scrutinul parlamentar din 20 mai 1990 a fost ales senator de București (până la 14 octombrie 1992), iar între 9 iunie 1990 și 14 octombrie 1992 a fost vicepreședinte al Senatului.

În 1993, după Conferința Națională extraordinară de la Brașov care a decis fuzionarea PNL cu Noul Partid Liberal, sub numele primului, Radu Câmpeanu pierde președinția partidului, fiind ales vicepreședinte al acestei formațiuni politice. În același an, împreună cu un grup de adepți, se retrage și formează un nou partid PNL, iar în cadrul unui Congres extraordinar (5 febr. 1994) este ales din nou președinte al acestuia. Urmează un lung proces pentru păstrarea moștenirii și a titulaturii PNL. Decizia Tribunalului Municipiului București dă câștig de cauză formațiunii PNL-Quintus și, din acel moment, formațiunea sa se va numi PNL-Câmpeanu.

La 3 noiembrie 1996, a candidat din nou la președinția României, din partea Alianței Național Liberal Ecologiste (formată din PNL-Câmpeanu și Partidul Alternativa Verde-Ecologiștii), obținând 0,5% din voturile valabil exprimate.

În urma Congresului Extraordinar al PNL din 27 — 28 septembrie 2003, PNL-Câmpeanu a fost absorbit de Partidul Național Liberal, fiind radiat din registrul partidelor politice.

A fost senator de București din partea Alianței PNL-PD, ales la 28 noiembrie 2004, până la 12 decembrie 2008.

Radu Câmpeanu a fost distins cu Ordinul Național ''Serviciu Credincios'' în grad de Cavaler, conferit de Președinția României (5 decembrie 2002).

În 2008, Radu Câmpeanu a anunțat că a decis să renunțe la Parlament și să-și scrie memoriile.

În septembrie 2009 s-a numărat printre semnatarii ''apelului la demnitate pentru protejarea memoriei istorice" adresat autorităților statului și inițiat de Asociația Civic Media.Radu Câmpeanu are un fiu, Barbu Câmpeanu, care este profesor universitar în Franța.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Deputat PAS, după majorarea prețului la gazul metan: Analizăm opțiunea de a reglementa tariful prin lege

Deputat PAS, după majorarea prețului la gazul metan: Analizăm opțiunea de a reglementa tariful prin lege

Criza ruso-occidentală legată de Ucraina, discutată la Moscova de miniștrii Apărării ai Rusiei și Marii Britanii

Criza ruso-occidentală legată de Ucraina, discutată la Moscova de miniștrii Apărării ai Rusiei și Marii Britanii

Reguli, dar nu pentru toți. La Orhei școlile vor activa cu prezența fizică. Se permit nunțile și cumetriile

Reguli, dar nu pentru toți. La Orhei școlile vor activa cu prezența fizică. Se permit nunțile și cumetriile

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Votat în lectură finală: Avocații rămân fără imunitate - pot fi reținuți în cazul unor infracțiuni flagrante
  • 2
    EDITORIAL | De ce adresarea președintei m-a lăsat rece
  • 3
    Autorul alertelor false cu bombă, identificat. S-a dovedit a fi un minor, care riscă până la doi ani de închisoare
  • 4
    Rusia amenință cu „cele mai grave consecințe” dacă „îngrijorările” sale sunt ignorate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.