VIDEO. Maia Sandu: Avem nevoie de un președinte care să nu ne divizeze, să nu ne sperie

VIDEO. Maia Sandu: Avem nevoie de un președinte care să nu ne divizeze, să nu ne sperie

Liderul PAS, Maia Sandu, a votat la 11.30 la o secție din sectorul Buiucani. Ea a îndemnat oamenii să meargă la vot și a spus că „țara are nevoie de un președinte care să nu sperie și să nu divizeze”.

„Am votat pentru ca la conducerea RM să vină oameni onești și corecți, care să ne reprezinte, ca să trăim o viață cu demnitate. Vreau să le spun oamenilor să nu le fie frică, să vină la vot, să facem ordine în RM, am demonstrat că oamenii cu intenție bună și bun simț pot să facă diferența. Haideți să demonstrăm corupților și hoților că noi putem reuși”, a spus Maia Sandu la ieșirea din secția de votare.

Ea a fost întrebată de jurnaliștii ucraineni cum vrea să construiască relațiile geopolitice dacă va deveni președinte. „Trebuie să avem relații bune cu toate statele. Să fim în relații bune cu toate țările și acestea trebuie să fe construite cu respect reciproc, indiferent dacă e o țară mică sau mare”, a spus liderul PAS.

Publicitate

„Avem nevoie de un președinte care să nu ne divizeze, să nu ne sperie, să nu ne alunge din această țară. Dacă mergeți la vot, veți avea dreptul să cereți socoteală de la președinte. Dacă nu - nu veți avea acest drept. Eu o să respect votul cetățenilor”, a conchis Maia Sandu.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal