*Acest material este sponsorizat

Apel de participare în cadrul proiectului „Suport pentru Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”

Apel de participare în cadrul proiectului „Suport pentru Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”

Programul “Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” este finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de către PNUD (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova). Scopul acestui program este de a spori încrederea pe ambele maluri ale Nistrului, prin implementarea proiectelor în sfera dezvoltării socio-economice. Unul din aceste proiecte presupune certificarea a 16-20 experți, care vor dezvolta capacitățile de export al întreprinderilor locale către statele membre ale Uniunii Europene.

Pentru a atinge acest scop,  se lansează concursul deschis în vedereaselectării unui grup de 20 persoane (câte 10 de pe ambele maluri ale Nistrului) ce vor fi instruiți și vor obține certificarea internațională în domeniul tranzacțiilor de export.

Partenerii proiectului sunt 4 agenții naționale și internaționale după cum urmează:

  • Alternative Internaționale de Dezvoltare (AID): str. Calea Ieșilor, 10, Chișinău, R. Moldova

  • Institute of Export (IOE): Export House, Minerva Business Park, Lynch Wood, Peterborough, PE2 6FT, United Kingdom

  • Public Administration International (PAI): 56 Russell Square, London,  WC1B 4HP, United Kingdom

  • Sigma Expert (SE): str. Lenin, 6, Bender

Instruirea și certificarea în domeniul tranzacțiilor de export se va face de către Institutul de Export (IOE) din Londra, Marea Britanie. Modalitatea de instruire pentru certificare va fi în formă de curs online, fiecare beneficiar fiind ghidat de un tutore din cadrul Institutului de Export cât și de către tutorii locali.

Pe parcursul proiectului participanții vor beneficia de instruire și consultanță din partea experților internaționali și locali privind legislația și procedurile interne de export, alte teme după necesitate.

Durata proiectului este de 10 luni, iar cursurile de instruire vor avea loc în perioada decembrie 2016 - aprilie 2017 și se vor încheia cu proba de examinare, pentru certificarea ulterioară a experților.

Proiectul este finanțat de către Uniunea Europeană și este implementat de UNDP/Programul Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii. Costul de instruire este acoperit în proporție de 90% - 1490 EUR (1620 USD) din fondurile Uniunii Europene și 10% - 165 EUR (180 USD) fiind contribuția proprie a beneficiarilor.

Pentru selectarea candidaților vor fi luate în considerare Următoarele Criterii:

  1. Candidații vor avea experiență de muncă în domeniul exportului de cel puțin 1 an;

  2. Sunt angajați  ai  companiilor exportatoare din Republica Moldova sau care intenționează să efectueze operațiuni de export, sau activează în cadrul unei asociații profesioniste;

  3. Studii superioare în domeniile economie, drept, tehnologie, alte domenii relevante, inclusiv cursuri în comerț;

  4. Cunoașterea limbii engleze la nivel mediu-avansat;

  5. Scrisori de recomandare de la entități în care activează sau au activat anterior candidații;

  6. Acces la calculator și Internet;

  7. Abilități de a utiliza aplicațiile pe calculator (Word, Excel, altele);

  8. Disponibilitatea de a frecventa cursul de instruire timp de 6 luni (2 zile pe săptămână).

Beneficiarul va fi admis la cursurile de instruire imediat după achitarea contribuției proprii de 165 EUR (180 USD). La finalul proiectului suma contribuției proprii va fi restituită, dacă beneficiarul va face dovada frecventării regulate a cursurilor și va susține testele finale de evaluare pentru certificare.

Candidații interesați sunt rugați să transmită CV-ul și scrisorile de recomandare cu mențiunea ”SMPÎ - Instruirea și certificarea consultanților în domeniul exportului” la următoarea adresă:  

- prin e-mail la adresa: [email protected],  sau

- în formă tipărită pe adresa: Asociația Obștească „Alternative Internaționale de Dezvoltare”, str. Calea Ieșilor, nr. 10, mun. Chișinău, Republica Moldova.

Termenul limită de depunere a aplicațiilor este: Luni, 16 noiembrie 2016, ora 17:00.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să vizitați pagina web sau de Facebook, sau contactați telefonic:

Radu Voicu la nr. Tel. (+373) 22 99 99 50 / Fax: (+373) 22 99 99 51, Chișinău

Vitaly Yankovskiy la nr. de Tel. (+373) 777 10655, (+372) 595 86121, Tiraspol

 

P.

P.

Vezi și aceste știri
Edineț: Un bărbat a rămas blocat sub o placă de beton în timpul unor lucrări de demolare. Intervenția salvatorilor

Edineț: Un bărbat a rămas blocat sub o placă de beton în timpul unor lucrări de demolare. Intervenția salvatorilor

Performanța demnă de aur a unui pompier din Moldova: Sportivul Mihai Bradu s-a întors câștigător de la turneul internațional de lupte greco-romane de la Roma

Performanța demnă de aur a unui pompier din Moldova: Sportivul Mihai Bradu s-a întors câștigător de la turneul internațional de lupte greco-romane de la Roma

Ministerul de Externe al României, după amenințările lui Medvedev în adresa R. Moldova: O retorică falsă a Kremlinului, cu care ne-am obișnuit

Ministerul de Externe al României, după amenințările lui Medvedev în adresa R. Moldova: O retorică falsă a Kremlinului, cu care ne-am obișnuit

Advertoriale
Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Grijile mari ale copiilor mici (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Medvedev, critici dure și amenințări pentru R. Moldova după obținerea statutului de țară candidat. Ucraina anunță că sprijină Chișinăul
  • 2
    Atac asupra Kievului! Rachetele au nimerit într-un bloc de locuit. Mai multe persoane încă rămân sub dărâmături
  • 3
    Un nou punct de trecere a frontierei cu România, instituit la Leova. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale
  • 4
    Deciziile CSE: Negocieri directe pentru energia electrică, nou termen de plată pentru Moldovagaz și noi facilități pentru agricultori
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.