Liderul PL, Mihai Ghimpu, și-a descris nemulțumirea și frustrarea pe o rețea de socializare „Of, numai nu Dodon, doamne ferește, vom pierde totul, Acordul de asociere cu UE, libera circulație, tot ce am obținut cu mare greu. Va federaliza Republica, ne va duce în Uniunea-Euroasiatică. Ucraina va întrerupe relațiile cu noi, iar astăzi își retrage temporar Ambasadorul după declarațiile lui Dodon despre Crimeea, of și iarăși of” a scris liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu. Liderul a mai descris pericolele la care trebuie să se aştepte Republica Moldova.
Mihai Ghimpu s-a arătat îngrijorat de ceea ce poate urma „Ce-i drept nu-i minciună, venirea lui Dodon ar însemna a doua mare rușine, după ce în 2001 au venit comuniștii la putere și tot cu mâna cetățenilor în mod democratic. Dar nu prea înțeleg un lucru, stimați cetățeni. De ce acum vă este frică de venirea lui Dodon, dar în ianuarie, când PL a aceptat să facă parte din Coaliția de astăzi, numai ca la putere să nu vină socialiștii - nu vă temeați, afirmând că mai bine să fie alegeri și că Ghimpu e trădător și „Iuda”. Ce, nu știați că în cazul în care nu se formează Guvernul, sunt alegeri anticipate și vine Dodon împreună cu celelalte partide pro-ruse și iau puterea în stat??? Și atunci, nu era vorba de Dodon Președinte, care are atribuții foarte reduse, ci de puterile principale în stat - legislativă și executivă, toate concentrate în mâinile lui Dodon, așa cum a avut-o timp de opt ani Vladimir Voronon” a mai scris liderul pe pagina sa de socializare.
„Mă tem să nu se termine totul, ca de obicei, cu o mare dezamăgire... Ați observat, că după ce a ieșit în turul doi, Maia Sandu nu mai zice că va numi un procuror european, ci unul "independent” a conchis, liderul PL, Mihai Ghimpu.
Vezi și aceste știri

Comisia de anchetă din Rusia va interoga militarii ucraineni evacuați din Azovstal

SUA lansează un program pentru descoperirea şi dovedirea crimelor de război comise în Ucraina
