La Rezina a fost dată în exploatare cea mai modernă instituție publică de tratare a bolilor contagioase unde vor putea fi tratați anual circa 500 de locuitori de pe ambele maluri ale Nistrului. Renovarea acestei instituții a fost posibilă datorită Programului finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea Măsurilor de Promovarea Încrederii”.
Grație celor 160 mii de euro donați de Uniunea Europeană, secția a fost renovată din temelie și poate presta servicii de cea mai înaltă calitate. La renovare a contribuit și comunitatea cu o sumă de circa 18 mii euro.
Edificiul a fost complet renovat, astfel fiecare salon este dotat cu mobilier, sistem de purificare a aerului care nu permite răspândirea infecțiilor și sistem de comunicare pacient - asistent medical. De asemenea au fost schimbate geamurile, ușile, acoperișul și vechile
Secția de tratare a bolilor contagioase este a 15-ea instituție medicală modernizată prin intermediul programului european de consolidare a încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru și a devenit cea mai modernă instituție publică de profil din Republica Moldova. De menționat că în anul 2013, cu finanțare europeană, la spitalul raional din Rezina a fost renovată și secția de chirurgie.