Liderul PSRM, Igor Dodon, spune că va participa la dezbateri televizate cu Maia Sandu, asta după ce în campania electorală cei doi candidați nu s-au întâlnit niciodată într-un studiou TV față în față.
Dodon a menționat că astăzi a fost convocată o ședință cu toți liderii teritoriali ai partidului. „Obiectivul propus: de la 60% în sus. La colegii noștri vin mii de mesaje din sate și raioane că oamenii sunt cu noi și așteaptă să obținem o victorie decisivă în turul II. Așa va fi”, a subliniat Dodon.
Liderul socialiștilor a mai adăugat că, pentru a nu face loc de speculații, va participa la dezbateri TV cu Maia Sandu. „Îi voi adresa întrebări pe care alții s-au temut sau n-au știut să i le adreseze. Sfînta Maia nu este deloc sinceră și corectă. Ea are mai multe schelete în dulap și noi trebuie să le scoatem la vedere, unul cîte unul. Cetățenii trebuie să o cunoască în realitate pe cea care pretinde să le devină președintă. Ca să nu se frigă din nou, cum s-au fript cu alde Filat, Chirtoacă și alte icoane politice artificiale”, a conchis Dodon.
Amintim că Igor Dodon a ieșit în dezbateri televizate doar cu Marian Lupu, în campania electorală. Maia Sandu a participat la dezbateri cu socialistul Ion Ceban.