Minorii din „jungla” de la Calais vor fi transefarți în centre speciale de pe teritoriul Franței

Minorii din „jungla” de la Calais vor fi transefarți în centre speciale de pe teritoriul Franței

Aproximativ 1500 de minori neînsoțiți și cazați temporar în containere amenajate ca adăposturi la Calais vor fi transferați în centre speciale de pe teritoriul Franței. La moment aceștia se află pe locul fostei tabere de refugiați care este cunoscută sub numele de „Jungla”, informează agerpres.ro.

Minorii vor fi duși cu autobuze în centre de primire de pe tot teritoriul Franței, așa cum s-a încercat anterior și pentru restul refugiaților de la Calais.

Echipele de demolare au încheiat luni operațiunea de dezmembrare a colibelor și corturilor goale din „Jungla” din nordul Franței, unde se adăposteau peste 6000 de migranți. Majoritatea acestora intenționau să ajungă în Marea Britanie.

Stephane Duval, care răspunde de adăposturile pentru minori rămase în tabără, a declarat că niciun minor nu va fi trimis dincolo de Canalul Mânecii. Sub rezerva anonimatului, un alt oficial a declarat că în centrele de primire, minorii se vor întâlni și cu personal al Home Office, ministerul de interne britanic.

Situația refugiaților minori neînsoțiți constituie un motiv de tensiune între Paris și Londra, observă Reuters. Președintele francez Francois Hollande i-a cerut prim-ministrului britanic Theresa May ca Regatul Unit să își asume o parte din răspunderea pentru minori. Reglementările Uniunii Europene obligă însă doar la primirea minorilor cărora li s-au găsit rude.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.