
Heroină de peste 100.000 de lei, bani, și o armă, ridicate de ofițerii antidrog
Pe parcursul a două săptămâni ofițerii Direcției Antidrog al Inspectoratului Național de Investigații, în scopul destructurării a două grupări infracţionale, au efectuat peste 30 de percheziţii.
・
În cadrul acțiunilor de urmărire penală efectuate au fost ridicate droguri de risc, substanțe psihoactive, două arme, carduri bancare, peste 100 000 de lei, 5000 de euro, tehnică de calcul, telefoane mobile și dispozitive electronice de stocare a informației.
Astfel, 10 persoane specializate în comercializarea drogurilor au fost documentate de către forțele de ordine, șase au fost arestate pentru 30 de zile, iar faţă de celelalte patru a fost luată măsura controlului judiciar.
Heroina era transmisă în mun.Chișinău unor persoane care le repartizau în cantități mai mici și le transmiteau realizatorilor din rețea, ulterior pentru suma de 2200 lei/un gram ajungea la consumatori.
Ca urmare a acțiunilor de urmărire penală au fost reținuți cinci membri a grupării, cu vîrsta cuprinsă între 26 și 33 de ani.
În cadrul perchezițiilor efectuate au fost depistate și ridicate droguri și anume heroină (peste 50gr) în valoare de aproximativ 110 000 lei, cîntare electronice la scară mică, o armă (revolver), 12 telefoane mobile, bani în sumă de peste 70 000 lei.
Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de „Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare” se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 de ani.