
Unele persoane condamnate vor fi monitorizate prin brățări electronice cu GPS
Persoanele liberate de pedeapsă penală, cele condamnate care se deplasează fără escortă sau cei care se deplasează pe o perioadă scurtă de timp în afara penitenciarului vor fi supuse monitorizării electornice cu ajutorul brățărilor.
・
Sistemul de monitorizare constă în supravegherea de la distanță, prin sistemele GPS, utilaj telefonic fix sau mobil cu care se monitorizează locația și mișcarea persoanelor supuse supravegherii și controlului, printr-o brățară specială instalată la mână sau picior.
Monitorizarea electronică se aplică pentru a urmări respectarea obligațiilor și restricțiilor stabilite de către instanța dejudecată sau, după caz, obligației/restricției stabilite de către șeful instituției penitenciare.
Responsabili de această monitorizare vor fi organele de probațiune, în colaborare cu instituțiile penitenciare, organele de poliție și alte autorități publice
Cheltuielile pentru exploatarea și întreținerea utilajului electronic vor fi suportate din contul bugetului de stat. Astfel vor fi suportate cheltuieli numai pentru închirierea și mentenanța echipamentului care costă arpoximativ 60 lei pentru un subiect monitorizat electronic. Comparativ, pentru o zi închisoare a unui deținut, se cheltuie în jur de 143 lei.