Fraude informatice în sectorul bancar. Prejudiciile se ridică la peste 250 mii lei

Fraude informatice în sectorul bancar. Prejudiciile se ridică la peste 250 mii lei
FOTO: www.ziuaveche.ro


Doi locuitori ai capitalei au fost condamnați pentru comiterea fraudelor informatice în sectorul bancar. Inculpaţii au 30 și, respectiv, 37 de ani, unul dintre care activa în calitate de şef al unei subdiviziuni din cadrul unui Internet provider, iar celălalt îi era subaltern, potrivit Procuraturii Generale. 

Inculpaţii au fost învinuiţi de procurori că, în decursul anului 2013, au favorizat suplinirea conturilor numerelor de telefon ale operatorilor de telefonie mobilă din Republica Moldova la un preț redus, şi anume, în valoare de 50-70% din valoarea tranzacției.

De asemenea, inculpaţii au favorizat procurarea echipamentelor GSM, a sistemelor informatice, precum și altor mijloace electronice la preț redus, de pe unele website-uri care prestează servicii de vânzări on-line. La efectuarea respectivelor tranzacții au fost utilizate datele cardurilor bancare străine, fără acordul titularilor acestora, efectuând operațiuni de plată online în suma de peste 250 mii lei.

În cadrul cercetărilor judecătorești, inculpații și-au recunoscut integral vinovăția. Pentru cele incriminate de procurori, Judecătoria sect.Buiucani le-a stabilit inculpaţilor pedepse de cinci ani şi, respectiv, doi ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe termene de probă de 5 și 3 ani, cu ridicarea bunurilor rezultate în urma săvârşirii infracţiunii şi admiterea integrală a acţiunilor civile înaintate de către instituția financiar-bancară.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ungaria a semnat cu Gazprom un contract pe 15 ani

Ungaria a semnat cu Gazprom un contract pe 15 ani

Igor Grosu explică alegerea Avocatului Poporului: „Am votat în cadrul fracțiunii și majoritatea erau pentru Moloșag”

Igor Grosu explică alegerea Avocatului Poporului: „Am votat în cadrul fracțiunii și majoritatea erau pentru Moloșag”

Igor Grosu va candida la funcția de președinte al partidului PAS

Igor Grosu va candida la funcția de președinte al partidului PAS

Advertoriale
Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    SUA a donat Armatei Naționale echipamente militare în valoare de 5.000.000 de dolari
  • 2
    Deputatul Partidului Șor, Denis Ulanov, îl atacă în judecată pe Veaceslav Platon pentru „apărarea onoarei și demnității”
  • 3
    Ceban îi dă replica ministrului Culturii: „Terminați să vă ocupați de toate prostiile și aveți minim de respect față de actori”
  • 4
    Primele date de la alegerile din Germania: Exit-pollurile indică o victorie la limită a social-democraților de centru-stânga
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.