Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală de învinuire a patru membri ai unui grup criminal organizat, specializat în punerea ilegală în circulaţie a drogurilor (marijuană) în proporţii deosebit de mari.
Potrivit probelor acumulate, în intervalul anilor 2015 - 2016, organizatorul grupului criminal, care era și funcționar al Asociației obștești „Pas cu Pas” specializată în profilaxia fenomenului de consum de droguri, împreună cu doi militari angajați în bază de contract la Unitatea militară din orașul Cahul și alte persoane, au creat o rețea criminală prin care comercializau droguri pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Astfel, liderul grupării, având acces la listele de persoane aflate la evidență narcologică negocia şi dirija întreg procesul de procurarea şi comercializare a marijuanei, după care substanţa narcotică era împărţită în doze mai mici şi vândută persoanelor dependente de consumul de droguri.
Substanţa narcotică era procurată de la persoane nestabilite. În cadrul acţiunilor de urmărire penală a fost ridicată o cantitate de aproximativ 1 kg de marijuană, care constituie proporţii deosebit de mari.
Respectiva cauză penală a fost expediată de procurori Judecătoriei Centru, iar pentru aceste
Potrivit probelor acumulate, în intervalul anilor 2015 - 2016, organizatorul grupului criminal, care era și funcționar al Asociației obștești ”Pas cu Pas”- specializată în profilaxia fenomenului de consum de droguri, împreună cu doi militari angajați în bază de contract la Unitatea militară din or. Cahul și alte persoane, au creat o rețea criminală prin care comercializau droguri pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Astfel, liderul grupării, avînd acces la listele de persoane aflate la evidență narcologică negocia şi dirija întreg procesul de procurarea şi comercializare a marijuanei, după care substanţa narcotică era împărţită în doze mai mici şi vîndută persoanelor dependente de consumul de droguri.
Substanţa narcotică era procurată de la persoane nestabilite. În cadrul acţiunilor de urmărire penală a fost ridicată o cantitate de aproximativ 1 kg de marijuană, care constituie proporţii deosebit de mari.
Ca urmare a percheziţiilor efectuate la soldați și la alți membri ai grupării criminale au fost depistate şi ridicate mai multe cîntare electronice, utilizate la divizarea drogurilor în doze mai mici, pentru a fi înstrăinate persoanelor terţe. De asemenea, pe suprafaţa cîntarului au fost depistate particule de marijuană.
Respectiva cauză penală a fost expediată de procurori Judecătoriei Centru, iar pentru aceste infracțiuni, inculpații riscă până la 15 ani de închisoare.
Vezi și aceste știri

Erdogan spune că Turcia nu aprobă aderarea la NATO a Suediei și Finlandei

Miniștrii Culturii de la Chișinău și București, despre controversa de la Eurovision: Nu este în puterea unui festival de muzică să confirme sau infirme legătura noastră spirituală (VIDEO)

Liderii UE nu au reușit să ajungă la o poziție unanimă cu privire la interzicerea petrolului rusesc
Advertoriale

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale
