Rata șomajului în zona euro s-a situat la 10% în septembrie, stabilă comparativ cu august și în scădere față de 10,6% în perioada similară din 2015, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Acesta este cel mai redus nivel din iunie 2011, scrie agerpes.ro.
Eurostat estimează că în zona euro aproximativ 16,181 milioane de persoane (din totalul populației, estimat la 330 de milioane) erau în șomaj în cursul lunii septembrie, cu 905.00 mai puține decât în perioada similară din 2015. În rândul tinerilor, rata șomajului s-a situat la 20,3% în zona euro, iar cel mai ridicat nivel, de 42,7%, s-a înregistrat în Grecia.
În Uniunea Europeană, rata șomajului s-a situat în septembrie la 8,5%, stabilă comparativ cu august și în scădere față de 9,2% în perioada similară din 2015. Este cel mai redus nivel din februarie 2009.
În rândul statelor membre, cele mai ridicate rate ale șomajului se înregistrează în Grecia (23,2% în iulie) și Spania (19,3%). La polul opus se situează Cehia (4%) și Germania (4,1%). România este sub media din UE, cu o rată a șomajului de 5,9% în septembrie, în scădere față de 6% în august.
Comparativ cu septembrie 2015, rata șomajului a scăzut în 24 de state membre ale UE și a crescut în Estonia (de la 5,4% la 7,6%), Austria (de la 5,7% la 6,3%), Danemarca (de la 6% la 6,3%) și Italia (de la 11,4% la 11,7%).
Cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în Croația (de la 16,4% la 12,6%), Cipru (de la 14,3% la 12%) și Spania (de la 21,4% la 19,3%).
Vezi și aceste știri

Deciziile CSE: Negocieri directe pentru energia electrică, nou termen de plată pentru Moldovagaz și noi facilități pentru agricultori

Turcia se opune în continuare aderării Suediei la NATO. Erdogan cere măsuri împotriva terorismului

Un nou punct de trecere a frontierei cu România, instituit la Leova. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
